Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria a „plusat" pentru finantatoarea PSD

ro

30 Dec, 2009 14:39 1566 Marime text

parc_cet123.jpg# Geconst Company a mai bifat o suplimentare de fonduri pentru lucrările de amenajare a Parcului Viitorului

Lucrările la Parcul Viitorului din cartierul CET au necesitat un plus de fonduri. De această suplimentare a beneficiat tot firma finanţatoare a PSD, care a obţinut şi contractul de lucrări iniţial.

Este vorba despre SC Geconst Company SRL Constanţa, care le este cunoscută constănţenilor şi prin contractele câştigate la licitaţiile privind construirea locuinţelor ieftine pentru tineri.

Potrivit anunţului de atribuire publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul de lucrări suplimentare a fost atribuit pe 24 noiembrie. Practic, este vorba despre un act adiţional de lucrări suplimentare la Contractul de lucrări

nr. 136142/18.09.2009 privind amenajarea Parcului Viitorului din zona CET. Aşadar, la cei 238.000 lei obţinuţi iniţial de către firma câştigătoare, se mai adaugă 110.039 lei, din suplimentare. Trebuie precizat că pentru contractul iniţial de lucrări de amenajare, autoritatea contractantă - municipiul Constanţa - estimase o valoare totală de 568.632,02 lei, însă contractul de lucrări a fost atribuit firmei Geconst Company, pentru 238.000 lei, aşa cum am arătat. Există practica, după cum se observă, ca la licitaţie să se prezinte societăţi cu oferte financiare la mai puţin de jumătate din suma estimată, care câştigă pe criteriul preţului cel mai scăzut, şi care, cer apoi suplimentări, cum s-a întâmplat şi în acest caz. Până în acest moment, municipalitatea constănţeană a cheltuit pe amenajarea Parcului Viitorului, realizat împreună cu Petrom, 348.039 lei fără TVA, cu tot cu suplimentare, mai exact, peste 4,1 miliarde de lei vechi. După cum se observă, nici această valoare, cu tot cu TVA, nu se apropie de valoarea estimată, de aproape 5,7 miliarde de lei vechi, fără TVA.

Favorită pentru locuinţele ieftine

Aşa cum spuneam, societatea desemnată să realizeze parcul situat în apropierea Grupurilor şcolare „Cooperaţie" şi „Dimitrie Leonida", se află pe lista firmelor abonate la lucrările scoase la licitaţie de primărie pentru cartierul de locuinţe pentru tineri din Baba Novac. Prima licitaţie atribuită firmei la care sunt asociaţi Gheorghe Trandafir şi Laurenţiu Cezar a fost cea legată de „Lucrări pregătitoare privind terasamente şi îmbunătăţirea terenului de fundare - construire locuinţe ieftine pentru tineri, destinate cumpărării, şi lucrări tehnico-edilitare aferente". Contractul, în valoare de 5.199.203 lei, a fost câştigat de Geconst pe 10 septembrie anul trecut. De atunci, s-a mai făcut şi o suplimentare, în ianuarie 2009, în valoare de 588.652 de lei fără TVA. O altă achiziţie a celor de la Geconst Company este contractul pentru „lucrări tehnico-edilitare aferente locuinţelor ieftine pentru tineri". Mai precis, societatea a câştigat, în luna iunie a acestui an, un contract de 2.766.738 de lei fără TVA pentru lucrări de construcţii de drumuri, echipament de iluminat stradal, lucrări de amenajare a terenului, de construcţii de linii electrice, dar şi de trotuare. Prin urmare, firma a încasat o grămadă de bani, într-un an de criză.

Printre firmele care „au îndopat puşculiţa PSD"

Colaborarea firmei cu Primăria pare a nu fi doar o pură coincidenţă dacă ne luăm după faptul că presa centrală a titra la un moment dat că Geconst Company a fost una dintre firmele finanţatoare ale campaniei Partidului Social - Democrat pentru alegerile locale din 2004. În articolul cu titlul „Ghiftuiţi cu bani de la stat au îndopat puşculiţa PSD", apărut în România Liberă, în 2005, se notează că „Geconst Company a obţinut lucrări în valoare de 18,3 miliarde, dar de dat nu a oferit decât 50 de milioane". Geconst Company îi avea ca asociaţi pe Gheorghe Trandafir, cu 95% din părţile sociale, şi pe Laurenţiu Cezar Scupra, cu cinci procente. Numai că, potrivit Oficiului pentru Registrul Comerţului, pe 21 iulie a.c. s-a efectuat o modificare în actele firmei, iar acum, Trandafir apare cu 99% din societate, iar ca asociat cu 1% i s-a alăturat Nicolae Pacea. Precizăm că am încercat să îi contactăm telefonic pe reprezentanţii firmei, însă nu au răspuns apelurilor noastre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii