Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima zi din august aduce salarii mai mari pentru demnitari

ro

01 Aug, 2015 14:55 1334 Marime text
 
Prima zi din august începe bine pentru demnitari care au de astăzi salarii mărite chiar şi de trei ori. Totul a început cu o ordonanţă de urgenţă iniţiată de vicepremierul Gabriel Oprea care a încăierat clasa politică, informează B1 TV.

Premierul Victor Ponta s-a declarat împotriva documentului, însă în cele din urmă a afirmat că nu poate să abroge un lucru făcut cu bună credinţă de colegul său.

Aşadar preşedintele ţării, șefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi premierul Victor Ponta, împreună cu miniştrii cabinetului său se bucură de bani mai mulți.

Cum pentru demnitari s-a putut, de ce nu s-ar putea și pentru parlamentari, care cer și ei acum lefuri mărite. Președintele Partidului Național Democrat, Daniel Fenechiu, a anunțat că indemnizația unui parlamentar ar putea ajunge la 9.000 de lei net, faţă de 5.300 cât primeşte în prezent. 

Potrivit unor surse oficiale, salariile președintelui, a premierului, a președinților celor două Camere parlamentare și a șefei ÎCCJ vor crește până la 21.540 lei brut (15.108 lei net), în vreme ce vicepremierul va primi o indemnizație de 20.000 lei brut (14.024 lei net).



Sursa: B1 TV
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii