Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Senatului s-a întâlnit cu Mike Pence, vicepreședintele SUA. Ce subiecte au fost analizate

ro

10 Apr, 2019 09:13 1329 Marime text
Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit marți, 9 aprilie a.c., la Washington, cu Mike Pence, vicepreședinte SUA și președinte ex-officio al Senatului SUA și cu gen.lt.(r) Keith Kellogg, consilierul pentru securitate națională al vicepreședintelui SUA. 

Potrivit unui comunicat transmis de Senatul României, înaltul demnitar român a reafirmat importanța aprofundării cadrului de cooperare oferit de parteneriatul strategic România-SUA care, în viziunea sa, este constituit pe elemente care depășesc aspectele temporale ale alternanței guvernărilor politice din cele două state. Domnia sa a transmis că valoarea parteneriatului strategic între București și Washington a fost demonstrată cu prisosință în cei 22 de ani care au trecut de la lansarea sa, în special prin atașamentul comun față de un set de valori politice și culturale care continuă să determine decizii vizionare în cele două capitale, în beneficiul prosperității și securității cetățenilor. 

Președintele Senatului a reliefat rolul important pe care îl are România în adaptarea și implementarea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic al NATO și a pledat pentru întărirea prin diversificare a dialogului politic România-SUA și pentru sporirea participării economice și strategice a SUA pe teritoriul României, deopotrivă prin proiecte economice fanion, precum și prin stabilirea unei prezențe militare cu caracter permanent. 

„Călin Popescu-Tăriceanu a reliefat importanța lansării neîntârziate a investițiilor americane în sectorul energetic off-shore din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, subliniind contribuția pe care exploatarea acestor resurse o va avea la securitatea energetică a României și a altor economii din zona de vecinătate care urmăresc, ca obiectiv strategic, diversificarea furnizorilor și a rutelor de transport.

Au fost trecute în revistă și teme cu impact regional, cum ar fi agresiunea rusă în bazinul Mării Negre, însemnătatea pentru viitorul relațiilor UE-SUA a retragerii Marii Britanii din Tratatul de la Lisabona și valențele noi pe care le dobândește parteneriatul strategic România-SUA în noul context post-Brexit” - au transmis reprezentanții Senatului României. 


Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, l-a invitat pe Mike Pence, vicepreședintele SUA și președinte ex officio al Senatului SUA să efectueze o vizită în România, pentru a constata trăinicia relației transatlantice pe segmentul relației cu România și pentru a se informa nemijlocit, într-o țară din prima line a flancului estic al NATO, asupra realităților și actualitatea temelor discutate.

Sursa foto: Senatul României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii