Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la Berlin cu omologul german, Joachim Gauck

ro

26 Feb, 2015 15:15 891 Marime text
Președintele Klaus Iohannis a fost primit de omologul său german, Joachim Gauck, la Palatul Prezidențial, transmite Agerpres.
 
Potrivit Administrației Prezidențiale de la București, printre temele abordate se află susținerea reciprocă a României și Germaniei în cadrul Uniunii Europene, preocuparea față de stabilitate și securitate în actualul context geopolitic, rolul minorităților de sași și șvabi din România și, respectiv, de români din Germania, în păstrarea tradițiilor și a valorilor culturale comune, cât și copatronajul celor doi președinți pentru Fundația bisericilor fortificate săsești din Transilvania.
 
Șeful statului român a fost primit la Palatul Bellevue, unde a avut loc o ceremonie militară, iar apoi a semnat în cartea de onoare. Înainte de convorbirile tete-a-tete cu Joachim Gauck și dejunul de lucru oferit de președintele Germaniei, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu un grup de elevi de la Școala Kepler din cartierul Neukolln, cunoscută pentru programele de integrare pentru copii din mediul migrațional.
 
Şeful statului român se va întâlni în această după-amiază și cu cancelarul german Angela Merkel, cu care va avea convorbiri tete-a-tete și cu participarea celor două delegații, urmând ca la finalul întâlnirii cei doi oficiali să susțină o declarație de presă comună.
 
De asemenea, președintele Iohannis va avea convorbiri cu președintele Bundestag, Norbert Lammert, și se va întâlni cu conducerea Forumului Germano-Român și cu reprezentanți ai comunității românești din Germania, unde va fi însoțit de soția sa, Carmen.
 
Sursa: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii