Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Klaus Iohannis, în vizită oficială la Madrid

ro

13 Jul, 2015 08:18 1354 Marime text
 
Președintele Klaus Iohannis efectuează până marți o vizită oficială la Madrid, la invitația Regelui Felipe al VI-lea, ocazie cu care se va întâlni cu oficialități spaniole, dar și cu comunitatea de români din Spania.

Președintele Iohannis va fi primit azi la Palatul Zarzuela, reședința oficială a suveranului, de Regele Felipe al VI-lea, cu care va avea convorbiri oficiale. Ulterior, șeful statului va fi primit la Palatul Moncloa de premierul spaniol Mariano Rajoy, cu care va avea convorbiri tete-a-tete și oficiale. Cei doi vor susține o declarație comună de presă.
 
Tot luni președintele Iohannis și soția sa vor participa la dejunul oferit de Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia. La acest dejun oficial vor participa și președintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, președinții Camerei Deputaților, Senatului, Tribunalului Suprem și Tribunalului Constituțional, personalități din mediile politic, economic, academic, cultural, reprezentanți ai comunității române din Spania.
 
Luni, șeful statului se va întâlni și cu comunitatea de români din Spania, iar marți va fi primit de președintele Senatului spaniol, Pio Garcia-Escudero.
 
Șeful statului a ajuns duminică la Madrid, din delegație făcând parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Leonard Orban, secretarul de stat în MAE George Ciamba.
 
"Vizita constituie un moment de referință al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind totodată primul contact oficial la nivel de șef de stat între dl președinte Klaus Iohannis și suveranul spaniol Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iunie 2014", arată Administrația Prezidențială.

Sursa: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii