Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Germaniei "DNA este unul dintre pilonii procesului de reformă"

ro

20 Jun, 2016 15:48 1660 Marime text
Preşedintele german Joachim Gauck a subliniat, luni, la Palatul Cotroceni, activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a arătat că este unul dintre pilonii principali ai procesului de reformă şi a adăugat că Germania doreşte consolidarea activităţii acestei instituţii, ca a treia putere în stat, potrivit News.ro.„Noi vă urmărim cu mare atenţie evoluţiile, domnule preşedinte. Cu mare plăcere constat că sprijiniţi aceste reforme, că o face Guvernul României şi mai ales, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, de către justiţie, aveţi realizări importante. Justiţia este în stare să ofere soluţii, la problemele existente”, a spus preşedintele Republicii Federale Germania.

„Aş vrea să subliniez, în mod deosebit, activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de la care porneşte un semnal îndreptat nu numai către economie, mediul de afaceri, dar şi către politic. Este unul dintre pilonii principali ai procesului de reformă. Noi calculăm că în societate există conflicte şi dorim să consolidăm activitatea de pildă a DNA-ului, ca a treia putere în stat”, a spus Gauck.

El a afirmat că Germania este partenerul comercial numărul unu al României, cu un număr de peste 8000 de companii germane, care activează în România şi încearcă să înregistreze un succes antreprenorial.

„Pentru a beneficia de potenţialul existent şi pentru a putea oferi cetăţenilor României evoluţiile pe care ei le aşteaptă, pe lângă spiritul antreprenorial pe care îl putem oferi, avem nevoie însă şi de conditii cadru legale viabile”, a apreciat preşedintele german.

Acesta a apreciat şi angajamentul României pentru menţinerea şi consolidarea proiectului european. „Pentru noi, Germania, este un semnal foarte important pe care îl primim de la statul român, dar şi de la societatea românească, de a fi fideli Europei, mai ales în această perioadă dificilă. Unii europeni se întreabă care mai este valoarea unităţii europene şi Uniunii Europene. Este important să declarăm cu toţii că suntem susţinători ai Europei”, a mai spus el.

Preşedintele german a arătat că cele două state au o experienţă comună atât în privinţa dictaturii, cât şi a reclădirii democraţiei şi a adăugat că, în toate aceste procese, au fost parteneri. „Guvernul federal s-a aliat cu România, atunci când România a dorit să adere la Uniunea Europeană”, a adăugat preşedintele Germaniei. 

La rândul său, Klaus Iohannis a spus că România va continua lupta anticorupţie.

„Este o luptă care nu se desfăşoară doar în planul Justiţiei, ci sper să se desfăşoare şi în planul mentalităţilor. Doar că Justiţia poate să lucreze relativ mai repede decât se pot schimba mentalităţile”, a spus şeful statului.

„Vom continua neabătuţi lupta anticorupţie, fiindcă această luptă este vitală pentru România. Doar o clasă politică care s-a reformat poate să fie garantul pentru o dezvoltare democratică sănătoasă şi pentru o economie sănătoasă în România”, a precizat şeful statului. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii