Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, anunţ despre situaţia Teatrului de Stat Constanţa

ro

29 Nov, 2018 13:55 1840 Marime text
 Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a explicat joi, 29 noiembrie, în urma unei conferinţe de presă susţinută în Sala Remus Opreanu că situaţia de la Teatrul de Stat se apropie de final. În prezent, se desfăşoară un control la întreaga activitate a institutului, urmând ca până în sărbători să avem concluziile de acolo. În funcţie de gravitatea situaţiei se va lua hotărârea dacă este necesară schimbarea conducerii sau nu.
 
"Nu s-a controlat doar activitatea financiar-contabilă, ci se controlează toată activitata Teatrului de Stat, de la personal, la contracte, achiziţii, juridică. I-am rugat pe cei de la echipa de control să se mişte un pic mai repede şi să terminăm acest control, nu într-o lună de zile cum am stabilit, ci mai repede pentru că vin sărbătorile peste noi şi vreau să vedem ce se întâmplă. Aştept raportul lor şi nu ar fi foarte frumos să vorbesc fără a avea scris ce se întâmplă acolo. Sunt nişte deficienţe, dar vreau să le văd scrise. Mandatul doamnei director expiră anul viitor. Va fi un concurs, dar dacă vor fi probleme grave îi vom cere să îşi dea demisia. După cum am observat în şedinţele avute cu ei, o contestau pe doamna Dumitrescu. Am avut o şedinţă cu angajaţii din teatru şi una cu toţii. 70% sunt orgolii personale, unde eu i-am întrebat franc în faţă „nu vă înţeleg cum după ce aţi lucrat 10-15 ani împreună, voi aţi ajuns să vă urăţi. Le-am spus că stau foarte mult împreună, mai mult decât stau acasă. Sunt foarte multe orgolii", a declarat Marius Horia Ţuţuianu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii