Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Imagini de la eveniment Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, prezent la Școala Politică de Vară de la Constanţa (galerie foto)

ro

29 Aug, 2018 16:45 1980 Marime text
Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a participat astăzi, 29 august, la sesiunile ce vor deschide lucrările celor două reuniuni ale organizațiilor ALDE.

În aceste momente, Călin Popescu-Tăriceanu susține o conferință de presă, la Hotel Perla.

În perioada 29-31 august 2018, în stațiunea Mamaia se va desfășura Școala Politică de Vară a Organizației Femelilor Liberal Democrate (OFLDE), precum și Școala Politică de Vară a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), sub numele „Libertate și democrație”.

UPDATE 1: Pe lângă preşedintele ALDE, la conferinţa de presă sunt prezenţi şi Claudiu Catană, preşedintele TLDE, Varujan Vosganian, parlamentarul Ion Popa, Gabriel Daraban, preşedinte ALDE municipiu Constanţa si secretarul general ALDE Daniel Chitoiu.

UPDATE 2:
Legat de legea pensilor, Tăriceanu a confundat-o pe ministra Olguţa Vasilescu cu Marinescu, şi a punctat că a urmărit proiectul propus de către aceasta şi este de acord cu modificările făcute. Acesta a precizat că vor exista bonificaţii pentru cei care nu vor putea demonstra o anumite vechime de muncă, şi el fiind în această situaţie în perioda când era inginer.

"Corecţiile vor fi benefice. Pensionarii au fost multumiţi şi în 2015 când s-au adus modificări", a adăugat liderul ALDE.

Proiectul de lege nu abordează pensiile speciale.

UPDATE 3: Tăriceanu l-a prezentat oficial pe Ion Popa. Senatorul Ion Popa este noul preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Constanţa.

UPDATE 4: Ministerele ALDE au suferit pierderi de bani în urma rectificărilor bugetare, însă Tăriceanu a declarat ca este mulţumit de activitatea acestora, căci nu e singurul criteriu care contează.

"Toate instituţiile au pierdut bani dacă nu au fost capabile să facă investiţii şi decât să ne trezim la sfârşitul anului cu bani necheltuiţi, mai bine să fie realocaţi", a spus Tăriceanu.

UPDATE 5: Legat de noua conducere DNA, Tăriceanu a spus că nu cunoaşte niciun candidat şi că speră că cel care va fi în fruntea instituţiei să aibă cunoştinte juridice solide.

"Subiectul remanierii îi revine primului ministru şi doamna Dancilă nu a discutat cu membrii coaliţiei", a spus Tăriceanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii