Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților, Udo Bullmann

ro

25 Sep, 2018 19:01 812 Marime text
Astăzi, 25 septembrie 2018, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut o întrevedere cu Udo Bullmann, Preşedintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților. Întrevederea se înscrie în seria de contacte pe care șeful Executivului le are, în aceste zile, la Bruxelles, cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European. 

Convorbirile, desfășurate într-o atmosferă cordială, au atins o gama largă de subiecte de pe agenda internă a României și de pe agenda europeană.

”Au fost astfel abordate subiecte de interes din perspectiva dezbaterii referitoare la România, care va avea loc în Parlamentul European la începutul lunii octombrie. În acest context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat situația reală din România, reafirmând atașamentul Guvernului României față de principiile și valorile europene. De asemenea, a prezentat reformele inițiate de Guvernul României în domenii prioritare pentru țara noastră, arătând că acestea sunt rezultatul unei cooperări interinstituționale transparente și că în elaborarea lor au fost consultați și partenerii europeni.

În ceea ce privește agenda europeană, convorbirile s-au concentrat pe pregătirea Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat, în context, interesul  României pentru asigurarea unui mandat care să contribuie la coeziunea proiectului european și la apropierea Uniunii de către cetățeni” - au transmis reprezentanții Biroului de Presă al Guvernului României.


La întrevedere, alături de premierul Viorica Dăncilă a participat europarlamentarul Dan Nica. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii