Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul ar putea sesiza DNA pentru ilegalitățile de la Portul Constanța

ro

24 Jul, 2013 20:26 1869 Marime text
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a descoperit nereguli grave la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la Palatul Victoria, că va sesiza Direcția Națională Anticorupție (DNA) dacă se va constata că au existat încălcări ale legii în ceea ce privește deciziile conducerii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
”După cum știți, conducerea de la Portul Constanța este stabilită pe baza Ordonanței 109 din 2011, management corporatist. Dacă există nereguli grave și am prevederea legală necesară, o să schimb Consiliul de Supraveghere”, a afirmat prim-ministrul.
Acesta a spus că a aflat din presă despre neregulile de la compania aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.
”Am văzut și eu în presă, nu am apucat să văd constatările Corpului de Control, dacă există elemente de încălcare a legii, nu am niciun fel de reținere de a sesiza instituțiile statului și de a lua toate măsurile pe care le pot lua”, a subliniat Ponta.
Conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța a încheiat, pe 1 februarie 2013, două contracte păguboase pentru stat, referitoare la investiția „Prelungirea digului de larg din Portul Constanța”, potrivit unui raport realizat de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor. Astfel, un contract de 420,4 milioane de lei, fără TVA, a fost încheiat cu firma olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractors pentru realizarea lucrărilor, iar al doilea, tot cu o firmă olandeză, Royal Haskoning, pentru servicii de consultanță. Potrivit Corpului de Control, ambele acorduri au fost modificate în favoarea firmelor olandeze, după adjudecare, cauzând prejudicii statului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii