Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiuciu de aproximativ 200.000 de lei Fost primar, trimis în judecată pentru deturnare de fonduri

ro

16 Sep, 2016 08:53 1456 Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Timişoara  au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Radu-Tiberiu Giurgelea, pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în data de 11 mai 2012, inculpatul, în calitate de primar şi ordonator de credite al comunei Vârfurile, județul Arad, a dispus, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, efectuarea unui număr de nouă plăţi utilizând, astfel, fără respectarea destinaţiei prevăzută de H.G. 255/2012, suma de 173.998,62 de lei din suma totală de 355.000 de lei, ce fusese alocată comunei pentru plata unor arierate.
 
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpatului este în sumă de 173.998, 62 de lei, acesta fiind recuperat parţial, astfel încât pentru diferenţa de 87.239,62 de lei, AJFP Arad – Serviciul fiscal Orăşenesc Sebiş s-a constituit parte civilă în procesul penal.
 
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii