Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătiri pentru absolvenți de liceu care nu promovează bacalaureatul Meditații plătite de stat și o sesiune specială de examene

ro

25 May, 2014 19:38 2404 Marime text
În cadrul unei întâlniri, organizată ieri la Arad, cu profesorii din mediul universitar şi cu directorii de şcoli din mediul preuniversitar, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a afirmat că are în vedere „instituţionalizarea” meditaţiilor pentru cei care nu reuşesc să promoveze bacalaureatul. Mai mult, se caută soluții pentru introducerea unei sesiuni speciale de examene.

„Niciun sistem din lume nu are rată de succes de sută la sută (la bacalaureat – n.r.). Atunci când ai 200.000 – 300.000 de copii într-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor ţine acelaşi ritm de pregătire. Nu trebuie să-i pedepsim pe cei care nu reuşesc de prima dată, trebuie sprijiniţi. Prin urmare, la Ministerul Educaţiei lucrăm la un proiect ca instituţiile de învăţământ acreditate, respectiv liceele şi universităţile să poată să desfăşoare meditaţii instituţionalizate pentru o perioadă de trei – patru luni, strict cu programa de bacalaureat", a declarat ministrul citat de Mediafax.

Cât privește organizarea unei sesiuni de bacalaureat specială, potrivit ministrului aceasta ar fi programată în februarie-martie.

„Nu exclud să introducem o sesiune de bacalaureat, după ce se termină această sesiune de pregătire. Apare o singură problemă, aceea că programul, calendarul şcolar este foarte încărcat", a menționat ministrul, mărturisind că se caută soluţii pentru stabilirea unui calendar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii