Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precizări importante ale OPC Constanţa în legătură cu creditele în franci elveţieni

ro

23 Feb, 2015 15:43 2111 Marime text
Iată recomandările adresate consumatorilor care urmează să fie abordaţi de bănci în vederea negocierii contractelor de credite în CHF, transmise de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa.
 
“Întrucât ne aşteptăm la acţiuni ale băncilor de a negocia cu consumatorii aspectele privind creşterea cursului CHF asupra posibilităţilor de rambursare a creditelor respective de către împrumutaţi, considerăm că este bine să aducem la cunoştinţă acestora din urmă unele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească actele adiţionale ce vor fi emise de bănci, condiţii rezultate atât din unele prevederi legale, dar mai ales din practică constatată de până acum în această materie.
 
Pe scurt recomandările noastre ar fi următoarele:
 
A. -Actul adiţional respectiv emis de banca trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 
1-să fie datat, semnat, ştampilat şi cu număr de înregistrare din banca. Să se acorde mare atenţie existenţei acestor aspecte, întrucât s-au constată cazuri când din lipsa lor, s-au iscat numeroase neînţelegeri, chiar litigii, precum: dată calendaristică necompletata şi deci intrarea în vigoare neclară, acte adiţionale semnate de consumatori şi predate la banca spre a fi semnate şi de conducerea băncii, acte care ulterior nu au mai ajuns la consumatori, dar
pretinse de banca precum că le-ar fi predat.
 
2-dată actului adiţional să fie aceeaşi cu dată când i se înmânează actul respectiv, să nu aibă o dată anterioară sau să nu aibă nicio dată.
 
3-actul adiţional să conţină modificările pe care banca le supune spre adopţie consumatorului, să nu aibă informaţii cu mai multe sensuri şi nici spaţii necompletate.
 
4-modificările cuprinse în actul adiţional trebuie să fie clar exprimate atât cifric, cât şi că perioade de aplicare, etc
 
5-actul adiţional să aibă anexat noul grafic de rambursare.
 
6-dacă actul adiţional face trimitere la vreo prevedere din alte acte, anexe sau aspecte, consumatorul să constate dacă acestea sunt la îndemână imediată a să, pentru a hotărî în cunoştinţă de cauza.
 
7-actul adiţional să nu conţină o dată anume de intrare în vigoare a prevederilor actului adiţional, ci să prevadă că intrarea în vigoare va fi dată când acesta va conţine semnăturile ambelor părţi contractante menţionate după aplicarea semnăturilor respective.
 
Precizăm că OG 21/ 1992 rep prevede că orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea acesteia în vigoare. Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea să de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită;
 
De asemenea, pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condiţiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcţie de opţiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract, prin una sau mai multe metode: scrisoare recomandată, e-mail, sms, şi va pune la dispoziţia acestuia un nou grafic de rambursare;
 
B-În cazul în care banca solicită pe consumator să se prezinte la banca şi primeşte de la această actul adiţional în vederea negocierii respective, este bine că acesta:
 
 
1-să solicite actul adiţional în două exemplare spre studiu. Este foarte importantă solicitarea spre studiu a celor două exemplare, întrucât eventualele aspecte cu care consumatorul nu va
fi de acord ce vor rezultă în urmă studiului respectiv, să fie menţionate de consumator pe ambele exemplare aşa cum se explică la pct 2.2 de mai jos)
 
2-să constate în primul rând dacă actul adiţional respectă şi conţine toate informatile de la pct “A” de mai sus, şi să procedeze după caz, astfel:
 
2.1-dacă actul are toate informaţiile de la pct “A” de mai sus, să treacă la studierea în amănunt a conţinutului actului, şi să procedeze după studiere potrivit aspectelor menţionate la pct 2.2 ; 2.3 sau 2.4 (după caz) de mai jos
 
2.2-dacă actul adiţional are toate informaţiile şi anexele prevăzute la pct “A” de mai sus, şi dacă consumatorul este în totală cunoştinţă de cauza cu aspectele supuse negocierii, şi este de acord cu condiţiile înscrise în act, atunci poate hotărî să semneze pe loc ambele exemplare, să predea un exemplar băncii, şi cu acea dată condiţiile respective vor intră în vigoare
 
2.3-dacă din actul adiţional lipseşte una sau mai multe din informaţiile de la pct “A”de mai sus, atunci consumatorul este bine să înscrie pe act, pe loc, pe ambele exemplare sub semnătură proprie şi cu menţionarea datei, ce informaţii lipsesc, cu solicitarea că banca să facă completările în cauza, fie pe loc, fie la o altă dată să-i fie din nou predate (ambele exemplare) spre semnare.
 
Consumatorul să înscrie informaţiile care lipsesc pe ambele
exemplare ale actului adiţional, dar să reţină un exemplar şi să predea băncii doar un exemplar cu insrierile respective. Astfel, se va putea proba ulterior atât că negocierea nu s-a efectua, cât şi motivele în cauza.
 
2.4-dacă actul adiţional conţine toate informaţiile de la pct “A” de mai sus, dar consumatorul nu este în măsură să decidă pe loc de a-l semna sau nu, să solicite să i se predea, deasemenea două exemplare din act (să semneze pe un înscris al băncii că a primit două exemplare şi să menţioneze şi dată primirii), urmând că ulterior să procedeze precum va hotărî, ţinând cont şi de cele de mai sus. Desigur că actul adiţional poate conţine o prevedere până la care consumatorul trebuie să-şi expună punctul de vedere inclusiv să înapoieze băncii actele semnate sau nesemnate.
 
Consumatorul trebuie, că în funcţie de interesul sau, să decidă asupra modului în care va trata, în cât timp va răspunde băncii, etc în ce priveşte prevederile din actul adiţional primit de la banca.
 
Considerăm că aceste minime informaţii/recomandări, asupra cărora să se facă publicitatea corespunzătoare, au scopul atât de a acordă un sprijin oportun, competent şi legal consumatorilor,cât şi unor tendinţe sau încercări ale băncilor de a abate atenţia acestora, sau de a găsi cai pentru interesul lor exclusiv trecând pe lângă prevederile legale în cauză”.

Sursa foto: arhivă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii