Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poşete contrafăcute în vamă

ro

17 May, 2012 19:05 1094 Marime text

În data de 17 mai 2012, lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut aproximativ 500 poşete din înlocuitor inscripţionate Givenchy, în valoare totală de aproximativ 40.000 de euro, susceptibile a fi contrafăcute. În data de 17 mai 2012, acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, cu destinaţia Bucureşti. În urma controlului vamal efectuat, inspectorii vamali au descoperit 500 bucăţi poşete din înlocuitor inscripţionate Givenchy, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 40.000 de euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii