Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta „Nu voi renunţa până când portul va reveni comunităţii locale”

ro

21 Jun, 2014 16:51 2244 Marime text
Dacă primarului Radu Mazăre, Ponta i-a promis doar o parte dintre acțiunile de la Port, chestiune ce întâmpină opoziție din partea sindicaliștilor și a unor operatori portuari, la Tulcea, premierul a reafirmat vineri că-i va ceda autorității locale portul.

„Am discutat şi voi discuta în continuare cu ministrul Transporturilor, ministrul Justiţiei şi nu voi renunţa până când portul va reveni comunităţii locale. Acordul de parteneriat dintre UE şi România pentru perioada 2014-2020 va deveni operaţional în această toamnă, iar dacă portul Tulcea este al autorităţilor, se vor putea accesa proiecte pentru dezvoltarea zonei', a declarat ieri Victor Ponta, aflat într-o vizită în Tulcea.

Potrivit Economica.net, șeful Guvernului a revenit astfel și asupra unui subiect criticat şi în urmă cu aproape o lună, atunci când, prezent la Raliul Deltei Dunării, s-a arătat nemulţumit de starea de degradare în care se află faleza oraşului administrată în prezent atât de Primăria municipiului Tulcea, cât şi de Administraţia Porturilor Dunării Maritime din Galaţi.

La rândul lui, vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat: „Este obligatoriu ca anul acesta să descentralizăm porturile. M-am uitat la faleză azi şi cred că ar putea deveni un loc foarte frumos pentru promenadă şi nu numai. Doar pentru asta, ar trebui să transferăm porturile. În plus, pentru cele peste 150 de nave de croazieră fluvială care acostează anual la Tulcea, trebuie amenajate locuri de acostare deoarece contribuie la dezvoltarea municipiului. Deci, este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în cursul anului”.

Dragnea a făcut trimitere și la celelalte porturi dunărene din România, aratându-se nemulțumit de modul în care funcţionează cele două societăţi comerciale care administrează porturile dunărene.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii