Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii au verificat în week-end mai multe unități de alimentație publică din Constanța. Au fost aplicate amenzi

ro

13 Nov, 2017 15:14 1282 Marime text
Pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legislative din domeniul incident situaţiilor de urgenţă, în perioada 11-12 noiembrie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a derulat o serie de acţiuni inopinate de verificare la obiective de alimentaţie publică cu afluenţă mare de persoane.

Astfel, în acestă perioadă s-au executat 5 controale la operatori economici, unde au fost constatate 24 de deficienţe. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale (14 avertismente şi 5 amenzi), în cuantum de 13.000 lei.

Deficienţele constatate nu s-au încadrat în prevederile H.G. nr. 915/2015 privind Stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu.

Principalele nereguli au constat în: instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric la nivelul obiectivelor controlate, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, nerespectarea reglementărilor privind fumatul în spaţii închise.

Având în vedere faptul că perioadele de weekend se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-şi petreacă timpul liber în astfel de locaţii, recomandăm administratorilor/proprietarilor acestor categorii de obiective, următoarele:
- respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislaţia in vigoare, pentru aceste categorii de construcţii;
- solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de securitate de incendiu;
- preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să ateste securitatea beneficiarilor.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii