Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pomenim pe Sfinții Cosma și Damian, doctori fără de arginți. Ce medic din Constanța a fost propus spre canonizare drept ”doctor fără de arginți”

ro

01 Nov, 2016 05:56 4069 Marime text


Astăzi creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfinţii Cosma şi Damian, care au trăit în secolul al IV lea, născuți fiind dintr-un tată păgân şi o mamă creştină
 
Datorită vindecărilor dăruite oamenilor, ei sunt cunoscuţi şi sub numele de doctori fără arginţi. Au primit acest nume pentru că vindecarea era dată nu de medicamente, ci de Hristos.
Pentru acest motiv ei nu primeau niciun fel de plata de la pacienţii lor. Singură lor plata era că cel tămăduit să creadă în Hristos. Pentru că Damian a acceptat trei ouă de la Palladia, o femeie care a fost vindecată de o boală, acesta a cerut să nu fie îngropat alături de fratele sau. Dar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cei doi au fost îngropaţi împreună.
 
Medic născut în Constanța propus spre canonizare
 
Un preot din Covasna a propus pe o pagină de socializare ca unul dintre cei mai mare chirurgi ai României, medicul constănţean Alexandru Pesamosca, să fie canonizat drept „doctor fără de arginţi“. „Eu, nevrednicul părinte Vasile Antonie, propun canonizarea blândului doctor fără de arginţi, Alexandru Pesamosca, îngerul copiilor. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45.000 de operaţii, salvând de la infirmitate pe viaţă sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei consideraţi fără speranţă și inoperabili de către ceilalţi medici“, a scris pe pagina sa de Facebook părintele Vasile Antonie.
 
În sprijinul acestei iniţiative, în anul 2013, a apărut şi o petiţie online, cu întrebarea „Sunteţi de acord ca domnul doctor Alexandru Pesamosca să fie canonizat ca Sfântul fără arginţi?“. Pentru ca o persoană să fie trecută în calendarul bisericesc, trebuie să fie respectată o anumită procedură, bazată pe canoane şi tradiţie.
 La vremea respectivă, preotul Eugen Tănăsescu a declarat pentru ZIUA de Constanța că „În Biserica Ortodoxă, propunerile pentru canonizare nu se fac individual. Eparhia preia propunerile făcut de enoriaşi sau de un grup de iniţiativă. Dacă propunerea este în regulă, Eparhia face mai departe propunerea către Sfântul Sinod. Pentru ca o persoană să fie canonizată, trebuie respectate mai multe condiţii: sfinţenia vieţii, moralitatea faptelor, corectitudinea credinţei atât pentru sine, cât şi pentru cei cărora le-o transmite, dar şi existenţa minunilor făcute. Ceea ce a făcut medicul Alexandru Pesamosca se încadrează în milostivirea faptei. Pentru a aduna dosarul necesar canonizării, sunt necesari uneori şi ani, cum este cazul lui Arsenie Boca“.
 
Cine a fost Alexandru Pesamosca
 
Născut pe 14 martie 1930, la Constanţa, Alexandru Pesamosca a fost şef de promoţie la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“. După facultate, s-a mutat la Bucureşti, devenind chirurg pediatru. Timp de jumătate de secol, el a efectuat circa 45.000 de operaţii, salvând de la infirmitate pe viaţă sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei consideraţi fără speranţă și inoperabili de către ceilalţi medici. Considerat de departe cel mai bun medic pe care România l-a avut, doctorul Pesamosca a redat viaţa a mii de copii diagnosticaţi de alţi medici ca netratabili.
 
Din „micul oraș“ de 50.000 de pacienţi operaţi, „tati Pesi“ (cum îl strigau copiii) nu a pierdut niciun singur caz. Fără să pretindă vreun venit în urma operaţilor, „tati Pesi“ a locuit într-un salon improvizat al Spitalului „Marie Curie“, refuzând să plece de lângă copiii care aveau  nevoie de el. Chiar dacă nu a avut o viaţă deloc ușoară, pierzându-și soţia și ambii băieţi (amândoi răpuşi de cancer), medicul nu s-a întors împotriva lui Dumnezeu, dimpotrivă, a considerat mereu că divinităţii îi datorează harul pe care l-a primit pentru vindecarea copiilor.
 
A fost preşedinte al Asociaţiei „Aşezământul Social Sfinţii Martiri Brâncoveni“ şi ctitor al Bisericii „Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae – Brâncoveanu“, aflată în curtea Spitalului „Marie Curie“.
„Spitalul a devenit casa lui“
 
Din iubire pentru meseria sa, dar şi din devotament pentru copiii care aveau permanentă nevoie de el şi de experienţa sa, doctorul s-a mutat definitiv într-o cameră sărăcăcioasă de la etajul unu al unităţii medicale, aflată la capătul blocului operator. Doctorul îşi dedica aproape fiecare zi din an luptei împotriva bolilor micuţilor. Programul său începea la ora 7.00 şi se termina seara, la ora 21.00. Asta dacă nu intervenea vreo urgenţă în timpul nopţii şi era nevoie de ajutorul său. Doctorul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca a plecat dintre noi pe data de 1 septembrie 2011, la Bucureşti. A fost înmormântat în curtea Spitalului „Marie Curie“, cu acordul Patriarhului României.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii