Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițistul suspectat că a agresat sexual doi copii a activat în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti începând cu anul 2010. Ce calificative a obținut

ro

08 Jan, 2018 21:33 1986 Marime text
Poliţistul reţinut pentru agresiune sexuală asupra a doi copii a activat în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti începând cu anul 2010, a obţinut calificativele ''Bun'' şi ''Foarte bun'' şi până în prezent nu a fost începută acţiunea penală împotriva sa în niciun dosar penal, a declarat luni Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR citat de Agerpres.ro
 

''Persoana bănuită de săvârşirea acţiunii de agresiune sexuală a fost depistată în urma informaţiilor transmise de colegii din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Acesta este un caz izolat în cadrul Poliţiei Române. Nu tolerăm astfel de comportamente. El a activat în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti începând cu anul 2010, unde, în urma activităţii profesionale desfăşurate a obţinut calificativele de 'Bun' şi 'Foarte Bun'. Până în prezent nu a fost începută acţiunea penală împotriva sa în niciun dosar. Aşadar, conform dispoziţiilor legale, nu a putut fi pus la dispoziţie'', a arătat Drăgan.

 
Potrivit lui Drăgan, "poliţiştii continuă toate demersurile pentru ca el să fie tras la răspundere atât pentru ceea ce s-a întâmplat acum, cât şi pentru lucrările mai vechi aflate în instrumentare şi care nu au putut fi finalizate din lipsă de probe".
 
În ceea ce priveşte activitatea de evaluare psihologică în Poliţia Română, acesta a precizat că se desfăşoară în baza ordinului 23 din 2015 şi are rol profilactic, stabilind capacitatea din punct de vedere psihologic a unei persoane de a se integra într-o activitate profesională cu cerinţe specifice.
 

''În realizarea evaluărilor psihologice se folosesc baterii de teste care sunt stabilite ţinând cont de recomandările comisiei de specialitate din cadrul Colegiului Psihologilor din România. Totodată, aceste teste utilizate nu pot identifica tulburări psihice. Ultima evaluare a persoanei în cauză a fost în 2014, iar următoarea era programată pentru 2019", a afirmat Georgian Drăgan, subliniind că şeful Poliţiei Române a dispus verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor cu privire la această persoană, inclusiv a comportamentului la serviciu.

 
În acelaşi context, conducerea IGPR a dispus o analiză şi la nivelul managementului Brigăzii Rutiere a Capitalei pentru a vedea dacă se putea evita un astfel de caz.
 
De asemenea, Drăgan a spus că au fost necesare cercetări, verificări, expertize criminalistice pentru a se stabili identitatea agresorului în acest caz.
 
El a precizat că nu se cunosc motivele transferului acestuia de la Jandarmerie la Brigada Rutieră, transferurile între instituţii fiind posibile în baza unor rapoarte, concursuri, pe care le susţin cei care solicită mutarea.
 
Şi Poliţia Capitalei a anunţat că au fost dispuse verificări de ordin administrativ pentru a se stabili modul în care au acţionat poliţiştii în acest caz.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii