Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii rutieri au reținut peste 200 de permise de conducere

ro

08 Aug, 2016 16:29 1708 Marime text
Poliția Română a desfășurat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere, în cadrul căreia au fost constatate aproape 270 de infracțiuni și au fost aplicate peste 15.000 de sancțiuni contravenționale, în principal celor care încalcă regimul legal de viteză, nu folosesc centura de siguranță sau folosesc telefonul mobil în timpul mersului.

Au fost reținute 276 de permise în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h.

În perioada 5-6 august ,polițiștii de la rutieră și cei de la ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități, la nivel naţional, pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere.

Polițiștii au acționat în principal pentru prevenirea și combaterea încălcării regimului legal de viteză, precum și pentru sancționarea celor care nu folosesc centura de siguranță sau dispozitivele de retenție omologate sau care folosesc telefonul mobil în timpul mersului, fără dispozitiv sau accesorii de tip ”mâini libere”.

În cadrul acțiunii au fost angrenați 1.867 de poliţişti, dintre care 1.100 din cadrul structurilor de poliţie rutieră şi 767 de la ordine publică.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 268 de infracţiuni, dintre care 208 la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi 60 de altă natură.

De asemenea, au fost aplicate în total 15.339 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 3.568 pentru nefolosirea centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de retenţie omologate și 578 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului fără dispozitiv sau accesorii de tip ”mâini libere”.

  Cele mai multe sancțiuni, 7.056, au fost aplicate  pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în 276 dintre cazuri fiind reținute permisele în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii