Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:36 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Transporturi Constanța Zece bărbaţi, sancţionaţi pentru pescuit ilegal. Zeci de kilograme de peşte, confiscate

ro

14 Sep, 2018 09:31 1938 Marime text
În urma unei acțiuni pe fluviul Dunărea și zonele adiacente, polițiștii de la transporturi au identificat 10 bărbați care au săvârșit infracțiuni privind pescuitul comercial sau sportiv.
 
Atfel, la data de 12 septembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea și îndrumarea I.G.P.R.- Direcția de Poliție Transporturi, au acționat în zona de competență, respectiv fluviul Dunărea, brațele Borcea și Brăila, informează Poliţia Română.
 

În urma acțiunii au fost depistați 10 bărbați, care desfășurau activități de pescuit fără a îndeplini condițiile legale, respectiv lipsa autorizației de pescuit, folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege sau transportul de produse din pește fără documente legale, fiind constatate 16 infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 3.800 lei.

     
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproximativ 2 kilograme de icre (1,2 kg din specia sturion și 0,6 kg specia crap) și 49 kilograme pește, mai multe plase de pescuit, 4 bărci tip lotcă, perechi de rame și un motor de barcă.
       
Bunurile ridicate în vederea confiscarii valorează aproximativ 21.460 lei. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii