Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română, controale în târguri, piețe și societăți comerciale

ro

14 Jul, 2018 10:56 1286 Marime text

Poliția Română pentru combaterea braconajului piscicol, au desfășurat o serie de controale în luna iunie, pe urma cătora au fost confiscate peste o jumătate de tonă de pește, ambarcațiuni și sute de unelte de pescuit.
 
În ultima lună, polițiștii de ordine publică, de la transporturi și rutieri, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Poliției Române, au organizat acțiuni în piețe și târguri de pește și controale la societăți comerciale și amenajări piscicole, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
 
În toată țara, au fost efectuate 595 de controale, fiind verificate 275 de obiective (84 de societăți comerciale, 26 de amenajări piscicole și asociații de profil și 165 de piețe și târguri).
 
În urma controalelor și verificărilor, au fost înregistrate, pentru constatarea de infracțiuni la regimul pescuitului și acvaculturii, 72 de dosare penale, în cadrul cărora sunt cercetate 114 persoane. De asemenea, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.200 de lei.
 
Ca măsuri complementare, au fost confiscate peste 500 de kilograme de pește de diferite specii, dintre care 2 kilograme de sturioni, 4 ambarcațiuni și peste 360 de unelte de pescuit.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii