Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română a cerut CNA să ia măsuri în contextul Directivei UE privind prezumția de nevinovăție

ro

20 Sep, 2016 17:26 1506 Marime text
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a cerut Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) să ia măsurile necesare în contextul Directivei UE privind prezumția de nevinovăție, scrie Agerpres.
 
IGPR solicita, în iulie, CNA să dispună, în limitele competențelor legale, măsurile necesare, inclusiv modificarea și completarea cadrului normativ care reglementează domeniul audiovizualului, în vederea adaptării acestuia exigențelor prevederilor Directivei UE 2016/343.
 
În documentul transmis CNA se arată că activitatea de escortare și însoțire a persoanelor private de libertate în fața instanțelor de judecată, la parchete și în alte spații publice se realizează de polițiști, iar infrastructura existentă în anumite sedii ale acestor instituții nu permite sau nu este adaptată pentru a se evita „prezentarea în public a persoanelor supuse, în cazuri justificate, mijloacelor de constrângere".

„În mod normal, telespectatorul nu cunoaște amănuntele procesului în sine, deci noi nu avem de unde să știm dacă măsura încătușării este una intenționat obiectivă sau este una fantezistă. (...) Mie mi se pare că este puțină ipocrizie la mijloc din partea MAI", a declarat membru CNA, Florin Gabrea, citat de Agerpres.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii