Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pleci la drum? Pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța, circulația este foarte intensă

ro

18 Jun, 2016 08:18 1656 Marime text
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier. În ceea ce privește fluența traficului, semnalăm că pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București – Constanța, circulația este foarte intensă.
 
În această dimineață, DN7C (Transfăgărăşan) a fost redeschis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu). De precizat este că pe acest tronson va fi interzisă circulaţia pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00 - 7:00. Amintim că până în data de 30 septembrie 2016, pe acest drum național este instituită restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83, pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț.
 
Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere.
 
De asemenea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri. În ambele puncte de lucru de pe Valea Oltului se formează frecvent coloane de autovehicule.
 
Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
 
Drumul național 67C (Transalpina) a fost redeschis începând din data de 11 iunie 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 59+800 (Obârşia Lotrului). Pe acest sector de drum, accesul autovehiculelor este interzis în intervalul orar 20:00-07:00, iar viteza maximă de deplasare este de 30 km/h. Este instituită şi restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
 
Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este în continuare restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.
 
În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
 
Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare (detalii, inclusiv despre despre rutele ocolitoare, pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
 
Întrucât Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două mesaje de atenţionare cu cod galben, referitoare la vreme caniculară şi instabilitate atmosferică, valabile pentru perioadele 17 iunie, ora 16.00 - 18 iunie, ora 9.00, respectiv 18 iunie, ora 9.00 - 19 iunie, ora 9.00, conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze viteza în funcţie de starea carosabilului, să nu pornească la drum lung dacă sunt obosiţi şi să verifice presiunea pneurilor, pentru a evita explozia acestora.
 
De asemenea, Poliția le recomandă să păstreze în mers o distanţă suficientă şi să nu se angajeze în depăşire pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii