Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Planul roșu de intervenție activat după ce o traversă a unui pod în lucru a căzut. Sunt mai multe victime

ro

18 Apr, 2019 12:28 2380 Marime text
Pompierii intervin joi, în jurul prânzului, în localitatea Stoina, unde o traversă a unui pod în lucru a căzut, fiind înregistrate şapte victime, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim citat de Agerpres.ro

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului a fost activat planul roşu de intervenţie.

"În urmă cu câteva momente am fost solicitaţi să intervenim de urgenţă pentru gestionarea unei situaţii generată de o traversă a unui pod în lucru care a căzut în localitatea Stoina. Din primele informaţii, în urma accidentului au rezultat şapte victime. La faţa locului se deplasează două autospeciale pentru descarcerare, un container multirisc destinat căutării-salvării de persoane, o autospecială pentru transport victime multiple, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe din cadrul SAJ Gorj. La nivelul judeţului Gorj a fost activat planul roşu de intervenţie", a declarat Florin Chisim. 

UPDATE: 

Patru persoane au fost rănite la Stoina după ce traversa unui pod aflat în lucru a căzut, o femeie, cu cele mai grave leziuni, fiind preluată de un elicopter SMURD, iar celelalte victime, bărbaţi, fiind transportate la spitalele din Târgu Cărbuneşti şi Târgu Jiu, informează Agerpres.ro

"Două persoane (un bărbat şi o femeie) au fost prinşi de traversa căzută. Pompierii militari au intervenit pentru extragerea acestora. Alţi doi bărbaţi au suferit leziuni minore în urma accidentului. Femeia care a suferit leziunile cele mai grave urmează să fie preluată de elicopterul SMURD de pe stadionul din localitatea Stoina, unul dintre bărbaţi este transportat la spitalul din Târgu-Cărbuneşti, iar ceilalţi doi bărbaţi la spitalul din Târgu-Jiu", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii