Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrișor Olteanu, absolvent al Academiei Navale, trimis după gratii pentru fals material şi spălare de bani

ro

26 Mar, 2015 09:39 1516 Marime text
Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus aplicarea măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile faţă de Petrișor Olteanu, absolvent al Academiei Navale, sub aspectul comiterii infracţiunilor continuate de fals material în înscrisuri oficiale şi spălare de bani.

Amintim că, marţi, sub îndrumarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, lucrătorii de poliţie de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu suportul tehnic şi informativ al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă – Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, au efectuat 5 percheziţii domiciliare în locaţii de pe raza municipiului Constanţa şi a oraşului Ovidiu.
 
Conform anchetatorilor, Olteanu Petrișor în vârstă de 32 de ani, este suspectat că în perioada 2013 – 2015, a falsificat la domiciliul său şi în alte locaţii, documente oficiale, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, documente auto constând în asigurare tip carte verde, certificate de înmatriculare, certificate de inspecţie tehnică şi tichete, în schimbul primirii unor sume de bani cuprinse între 150 euro pentru falsificarea unei cărţi de identitate şi 600 lei pentru falsificarea unui permis de conducere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii