Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:07 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 8 milioane de persoane au tranzitat frontiera României de la începutul sezonului estival

ro

15 Jul, 2016 14:06 1220 Marime text
În prima parte a sezonului estival al anului 2016 (01 iunie-15 iulie) traficul prin punctele de trecere ale frontierei a crescut cu aproximativ 30% faţă de perioada similară a anului trecut.
 
În perioada menţionată, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 8 milioane persoane, din care 4 milioane pe sensul de ieşire din ţară şi 4 milioane pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2015, au trecut frontiera 6,3 milioane persoane, fiind înregistrată o creştere cu 27 %.

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 2,8 milioane persoane, cele aeroportuare – 1,9 milioane persoane, dar şi cele de la frontiera cu R. Moldova – 1,2 milioane persoane. În ceea ce priveşte punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 1,3 milioane persoane, urmat de  P.T.F. Nădlac II cu peste 870.000 persoane şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 695.000 persoane. Totodată, la frontiera cu R. Moldova cele mai tranzitate puncte de frontieră au fost Albiţa (364.000 persoane) şi Sculeni (303.000 persoane),  la frontiera cu Bulgaria traficul cel mai intens s-a înregistrat prin P.T.F. Giurgiu (368.000 persoane) şi Vama Veche (292.000 persoane), iar la frontiera cu Serbia, prin P.T.F. Porţile de Fier I (168.000 persoane).
 
Încă de la începutul sezonului estival, Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisa de infrastructura fiecarui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări peste 3.200 de poliţişti de frontieră desfăşoara, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
 
De asemenea, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, ţinând cont că în această perioadă sunt efectuate verificări sistematice asupra tuturor persoanelor care tranzitează frontiera.
 
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.
 
Recomandări:
 
Până la încheierea perioadei estivale, Poliţia de Frontieră Română recomandă, în continuare, participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
 
Reamintim că, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, a fost dezvoltată o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.
 
De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere al frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
 
Verificări sistematice la frontieră
 
Reamintim că, începând cu luna noiembrie 2015, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere ale frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.
 
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.
 
021.9590 – număr unic de apel al Poliţiei de Frontieră Române

Reamintim că numărul unic de informare al Poliţiei de Frontieră Române, pe întreg teritoriul ţării, este 021.9590. Acest serviciu funcţionează non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei etc.
 
 Totodată, apelând numărul 021.9590, cetăţenii pot semnala incidente survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special etc. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii