Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 6.000 de semnături strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice” invalidate de Primăria Constanța. Ce spun reprezentanții celor două părți

ro

18 Sep, 2018 17:54 2474 Marime text
Primăria Municipiului Constanța a invalidat un număr de aproximativ 6.000 de semnături acordate în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice”. 

Potrivit unei informări a Primăriei Constanța, în data de 24.08.2018, Direcția Locală de Evidență Persoane a primit 18.990 de semnături pentru atestarea calităţii de cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor inițiativei „Fără Penali în funcții publice”.

Conform Legii 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, atestarea calității de cetățean cu drept de vot și a domiciliului susținătorilor se face prin verificarea listei de susținători. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 189/1999 au fost atestate 12.715 persoane, restul de 6.275 de semnături fiind invalidate din următoarele motive: 
- nume și prenume eronate sau incomplete;
- adresa de domiciliu/reședința incompletă sau persoane cu domiciliul în altă localitate;
- cod numeric personal incomplet sau eronat;
- seria și numărul actelor de identitate eronate sau expirate anterior datei listei.

”Precizăm că atestarea semnăturilor a fost realizată de către funcționarii publici din cadrul Primăriei Municipiului Constanța cu bună credință şi responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale” - au tranbsmis reprezentanții Primăriei Constanța. .

USR Constanța a anunțat ca va acționa în judecată Primăria Municipiului Constanța și va face plângeri penale celor responsabili dacă se dovedește că ștergerea celor 6000 de semnături este un abuz al funcționarilor din Primărie. 

Precizăm ca USR și coordonatorii Fără penali au depus la Primăria Constanța 22.500 de semnături. 

Potrivit președintelui USR Constanța, Remus Negoi 6000 de semnături din primul calup de 18500 au fost invalidate

Amănunte despre acest scandal care se prefigurează la Constanța citiți în ediția de mâine ZIUA de Constanța. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii