Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 5.000 de minori au dispărut de acasă în ultimul an. Constanța, unul dintre orașele cu cele mai multe cazuri

ro

25 May, 2019 14:30 1756 Marime text
În ultimul an (30 aprilie 2018 –20 mai 2019), 5.078 de minori au dispărut de acasă, dintre care 151 cu vârste până la 10 ani, 1.410 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 3.517 mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție. Organizaţia Salvaţi Copiii trage un semnal de alarmă asupra proporţiilor unui fenomen cu implicaţii grave şi pe termen lung. În aceeași perioadă de timp,potrivit aceleiaşi surse, 5.072 de minori au fost găsiți, dintre care: 158 cu vârste până la 10 ani; 1.395 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani; 3.519 mai maride 14 ani. Cele mai multe dispariții au fost înregistrate la Direcția Generalăde Poliție a Municipiului București (sectoarele 1-6), I.P.J. Constanța și I.P.J. Neamț, arată datele centralizate.
În 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele maimulte dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților. Copiii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată.

„Tot mai mulți copii trăiesc situaţii de viaţă în care fuga de acasă pare să fiecea mai bună soluţie. Au nevoie de sprijinul nostru imediat și consistent pentru a realiza că este o falsă soluţie, este un risc suplimentar pentru exploatare, abuz, trafic de copii. O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor din centrele de ocrotireși copiilor lipsiți de protecție parentală, urmare a fenomenului migrației economice. Fuga reprezintă în viziunea lor o soluție pentru toate problemele cu care se confruntă, fără să realizeze că, dincolo de uşa casei sau a insitutţiei de protecţie sunt adesea provocări mai mari, greu de gestionat. Aceste situații cu care ne confruntăm trebuie abordate urgent prin crearea unor mecanisme eficiente de prevenire adresate deopotrivă copiilor și adulților care îi au în grijă”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.Datele furnizate de Federația Europeană pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual (Missing Children Europe),centralizate la nivel european, arată contextele dramatice în care ajung copiii dispăruţi: 58% sunt victime ale unei forme de abuz sau exploatare; 19% sunt răpiți în contextul proceselor de stabilire a custodiei parentale (numai 16% din procedurile de răpire alepărinților au fost soluționate prin mediere, în ciuda beneficiilor sale cunoscute pentru bunăstarea părinților și a copiilor,
2,17% din cazurile de copii dispăruți în Europa au caracter transfrontalier; în 20% din cazuri, apelurile din presă și sistemele de alertă pentru copii au jucat un rol important în găsirea copiilor dispăruți; dormitul pe stradă, cerșitul și prostituarea sunt cele mai frecvente strategii, de risc maxim, pe care copiii fugari le au la îndemână pentru a supraviețui.

De Ziua Internaţionalăa Copiilor Dispăruţi, care este marcată în 25 mai, Salvaţi Copiii România a atras atenţia asupra situaţiilor de risc în care pot ajunge copiii care pleacă de acasă sau din centrele de ocrotire. În acest sens, organizaţia realizează regulat întâlniri cu consilierii şcolari pentru identificarea copiilor şi a familiilor aflate în situaţii de risc şi acordarea ajutorului necesar prin includerea lor în cadrul programelor de consiliere, suport educaţional, activităţi de timp liber, furnizate în cadrul Centrelor de Consiliere pentru Părinţi, Centrelor Educaţionale şi centrelor Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate). Mesajul „Fuga de acasă este o capcană, nu un refugiu!” este unul esenţial şi echipele de voluntari și specialiști ale Salvaţi Copiii au desfășurat activități educaționale cu peste 1.500 de elevi, din București și alte 11 județe ale țării, pentru a-i avertiza asupra situaţiilor de risc în care copiii şi adolescenţii lipsiţi de sprijin pot lua decizii cu impact negativ major asupra siguranţei şi vieţii lor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii