Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emoţii Peste 300 de cadre didactice din Constanţa susţin azi examenul de definitivat

ro

09 Jul, 2015 09:43 1657 Marime text
Azi, se desfăşoară proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2015.

La Constanţa, au fost admişi să participe la proba scrisă 307 de candidaţi.  Aceştia vor susţine examenul la Şcoala Gimnazială „Gherghe Ţiţeica“.
 
Candidaţii admişi la examen au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar.

În sesiunea 2015, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 127 de discipline. Proba scrisă conţine subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei. Durata de redactare a lucrării este de 4 ore.

Nota obţinută la proba scrisă este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8.

Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 14 iulie. Perioada 14-17 iulie este destinată înregistrării şi soluţionării contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii