Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 200 de reclamatii la sediul RAJA de ieri dupa- amiaza

ro

09 Jul, 2010 15:55 931 Marime text

În urma ploilor abundente căzute într-un timp foarte scurt, la dispeceratul RAJA s-au primit de ieri după-amiază şi până acum peste 200 de reclamaţii venite de la diferiţi abonaţi din municipiul Constanţa.

La ora actuală, la nivelul societăţii funcţionează 76 de echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare.

Numai noaptea trecută s-au înregistrat 90 de sesizări majoritatea venite din cartierul Viile noi de pe străzile Ion Ursu, Amurgului, Gheorghe Marinescu, Şoseaua din Vii, Democraţiei. Alte 70 de reclamaţii au fost primite în cursul acestei zile din zona Far, de pe străzile Brizei, Soarelui, Lirei, dar şi de pe străzile Comarnic şi Hatman Arbore din cartierul Viile Noi. Reclamaţii au venit şi din zona Far, b-dul 1 Mai şi zona Anda, dar şi din cartierul Km 4-5, de pe strada Nicolae Grindeanu.

Echipele RAJA au mai intervenit şi în zona Brătianu, unde multe din rigolele căminelor de preluare a apelor pluviale erau acoperite de diverse gunoaie şi mizerii antrenate de apele meteo de pe străzile respective.

Două situaţii destul de grave au fost înregistrate la o grădiniţă şi la blocurile de pe bulevardul 1 Mai, din zona bisericii Sf. Maria. În zona Abator, pe şoseaua Mangaliei, Grădiniţa 57 a fost inundată. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenţie, iar în jurul orei 10,30 s-a reuşit scoaterea apei pluviale din incinta unităţii de învăţământ.

În aceste zone, din cauza debitului foarte mare al apelor pluviale, în unele locuri apa a ajuns şi la peste 80 de centimetri înălţime. Echipele RAJA Constanţa au intervenit non-stop pentru rezolvarea acestor situaţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii