Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:37 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pericol public Şoferi prinşi băuţi la volan, în Năvodari

ro

09 Aug, 2014 08:44 2163 Marime text
Filtrele instalate azi-noapte de poliţiştii rutieri în Năvodari au lăsat câţiva şoferi fără permise de conducere. Mai mult, ei s-au ales şi cu dosare penale, şi asta pentru că au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Conform Biroului de presă al Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, imediat după miezul nopţii, doi tineri din Năvodari au fost prinşi, la două minute distanţă, pe şoseaua Constanţei în timp ce conduceau băuţi. Primul, un bărbat de 26 de ani putea îmbăta interlocutorul numai dacă îi sufla în nas. Testul cu aparatul Dragger a indicat o alcoolemie de 1,36 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, adică o concentraţie alcoolică ce se poate traduce, popular, că individul aflat la volan era beat turtă.
 
Pe aceeaşi stradă din Năvodari a mai fost prins un şofer care s-a urcat la volan după ce s-a cinstit bine. Acesta are vârsta de 29 de ani, iar alcoolemia o avea, în momentul în care a fost testat, de "doar" 0,47 miligrame per litru. Şi, ca să ţină isonul cu colegii de pahar, un alt tânăr din Năvodari, în vârstă de 25 de ani a fost depistat băut la volan, însă nu acasă, ci în comuna Crucea, pe DN2A. Alcoolemie: 0,53.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii