Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pericol de avalanșă în Munții Călimani. Trei persoane au fost prinse sub zăpadă. Căutările au fost sistate

ro

02 Dec, 2017 11:42 1525 Marime text
Căutarea celei de a treia victime în urma avalanșei din Călimani a fost sistată, temporar, din cauza vremii nefavorabile și a riscului la care ar fi supuși salvatorii, informează Agerpres.

Două dintre cele trei victime ale avalanșei de vineri din Călimani au fost găsite. Este vorba de un pompier în vârstă de 36 de ani, în viață, iar a doua, o femeie, declarată decedată după ce s-au executat timp de o oră manevre de resuscitare.

Șeful ISU Suceava a declarat că în zonă au fost trimise și două șenilate, dar și un balon de iluminare, respectiv un dispozitiv cu generator care oferă vizibilitate pe o rază mai mare.

De asemenea, câinele de căutare Oli al inspectoratului se află în dispozitivul de salvatori, acesta nefiind la prima acțiune de căutare de persoane.

O avalanșă în Munții Călimani a surprins, vineri, trei persoane, dintre care doi pompieri, care participaseră la o acțiune de amplasare a unui steag tricolor în Munții Călimani, de Ziua Națională. Potrivit șefului ISU Suceava, la acțiunea de căutare-salvare participă câteva zeci de persoane — salvamontiști, jandarmi montani, pompieri și câinele de căutare și salvare.

Sursă foto: ISU ”Bucovina” Suceava
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii