Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii la persoane care au cerut bani în schimbul unor tămăduiri miraculoase

ro

07 Apr, 2016 08:27 1374 Marime text
 
La această oră, poliţiştii din Ploiești, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează trei percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 60.000 de euro, prin înșelăciuni și șantaj.   
Din cercetări, a reieșit că, începând cu anul 2015, prin anunțuri postate pe internet, cei în cauză ar fi determinat mai multe persoane din țară, dar și din străinătate, să depună diverse sume de bani în schimbul unor așa-zise servicii de ghicit sau tămăduiri miraculoase.

Ulterior, părțile vătămate, sub amenințarea unor ”blesteme”, erau obligate să trimită și alte sume de bani.

Sumele pretinse de persoanele bănuite ar fi cuprinse între 200 de euro și 10.000 de euro și erau transmise prin mijloace electronice de plată. Prejudiciul este estimat la 60.000 de euro.

Polițiștii vor pune în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La activităţi participă şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acțiune participă și jandarmi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii