Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la mai multe persoane bănuite de săvârşirea de furturi din autoturisme. Ce valoare are prejudiciul

ro

09 Jul, 2019 08:54 1099 Marime text
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung efectuează, marţi dimineaţa, 11 percheziţii domiciliare, la şase persoane bănuite de săvârşirea de furturi din autoturisme, informează Agerpres.ro

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Argeş, din cercetări, poliţiştii au stabilit că, începând cu luna martie anul acesta şi până în prezent, cei şase tineri ar fi sustras bunuri şi bani din autovehicule.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de aproximativ 15.000 de lei, urmând ca şase persoane să fie conduse la sediul poliţiei, conform sursei citate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor - Unitatea de Teritorială de Analiză a Informaţiilor Piteşti, iar acţiunea se desfăşoară cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii