Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii la clădiri care aparţin firmei Hexi Pharma dar și acasă la patronul Dan Condrea

ro

07 May, 2016 11:49 1818 Marime text
În această dimineață au loc mai multe percheziţii la clădiri care aparţin firmei Hexi Pharma, dar şi acasă la patronul Dan Condrea.
 
Poliţiştii şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ridică documente de la sediul central Hexi Pharma din Bucureşti, dar şi probe din biocizi de la depozitul din localitatea Mogoşoaia, au declarat surse judiciare pentru Mediafax, potrivit româniatv.net. Aceleaşi surse spun că sunt percheziţii şi acasă la patronul Hexi Pharma, Dan Condrea.
 
Astfel, mai multe echipe de poliţişti de la Direcţia Economică din cadrul Poliţiei Române, împreună cu reprezentanţi din Ministerul Sănătăţii, sunt, la ora transmiterii ştirii, la spitalele din Capitală şi din ţară unde, la verificările făcute iniţial, au fost găsite probe neconorme pe dezinfectanţi.
 
La activități participă 152 de polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice și specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, polițiști de investigare a criminalității economice, de ordine publică și specialiști criminaliști din cadrul DGPMB și de la inspectoratele de poliție ale județelor Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea.
 
Citește și: Descinderi de amploare la unități sanitare din Constanța, București și alte 20 de județe
 
Aceasta este prima acţiune de la începerea anchetei, percheziţiile fiind făcute sub coordonarea Parchetului General.
 
Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem pentru „zădărnicire a combaterii bolilor” şi „falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse” în cazul dezinfectanţilor din spitale, a anunţat, miercuri, Parchetul General printr-un comunicat de presă.
 
Vă reamintim că Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut publică lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate conform dispoziţiei ministrului Sănătăţii prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară. Lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor efectuate a fost făcută publică de Ministerul Sănătăţii. Pe ea sunt 50 de spitale dintr-un total de 289 controlate, adică un spital din şase. Acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii