Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii în Constanţa, Ciocârlia şi Siminoc. Trei persoane au fost arestare preventiv

ro

22 Mar, 2015 14:56 2492 Marime text
 
Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a trei persoane cercetate în dosarul percheziţiilor efectuate vineri de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Astfel, în spatele gratiilor a ajuns: Vasile-Ionuţ Feraru, Georgiana Liuţă şi Claudiu Ceornei. Amintim că acţiunea de vineri a debutat cu punerea în executare, pe raza municipiului Constanţa, a localităţilor Ciocârlia şi Siminoc, a 5 autorizaţii de percheziţie domiciliară. „Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, faţă de 3 inculpaţi, 2 bărbaţi şi o femeie - F.V.I. de 33 de ani, C. C. de 33 de ani şi  L. G. de 27 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Inculpaţii au acţionat începând cu luna octombrie 2014, prin efectuarea de acţiuni de recrutare, transportare şi primire a mai multor minore în scopul exploatării sexuale a acestora. De asemenea, cei în cauză au înlesnit practicarea prostituţiei tinerelor și minorelor, obţinând foloase în acest mod. Pentru racolarea clienţilor dispuşi să întreţină relaţii sexuale contra cost, suspecţii postau anunţuri cu oferte de masaj, dar şi cu oferte sexuale explicite însoţite de numere de telefon şi fotografii ale fetelor pe diverse site-uri şi în paginile cu anunţuri matrimoniale ale unor cotidiene locale - ediţie on-line“, potrivit IPJ Constanţa. Cele trei mandate de arestare nu sunt definitive, ele putând fi atacate la Curtea de Apel Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii