Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:04 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Update - Percheziţii DNA la reşedinţa miliardarului Ioan Niculae

ro

23 Jul, 2015 08:45 1894 Marime text
 
Procurorii DNA efectuează la această oră percheziţii la reşedinţa omului de afaceri Ioan Niculae, într-un dosar de evaziune și spălare de bani, infracțiuni ce ar fi fost comise în perioada 2008 - 2009. Percheziţii au loc şi la sediul SC Interagro.
În total, procurorii efectuează 11 locații situate în municipiul București și în județele Teleorman și Prahova, atât la sediile unor societăți cât și la domiciliile unor persoane fizice.

Vom reveni cu amănunte.
 

UPDATE, 09.10:

Cum spuneam mai devreme, procurorii DNA fac, în această dimineaţă, mai multe percheziţii la locuinţe şi sedii de firme ale omului de afaceri Ioan Niculae, într-un dosar vizând suspiciuni de infracţiuni de corupţie şi economice, cum ar fi evaziune fiscală şi spălare de bani, comise între 2008-2009, prejudiciul depăşind două milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurori ai Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, din cadrul instituţiei, fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi economice - evaziune fiscală şi spălare de bani - comise în perioada 2008 - 2009.
În cursul zilei, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Teleorman şi Prahova, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc la domiciliul actual al lui Ioan Niculae, din municipiul Zimnicea, la reşedinţa acestuia din judeţul Teleorman, amplasată în apropiere de Zimnicea, denumită domeniul Făţana, ce cuprinde un grup de trei clădiri principale şi dependinţe, între care se află şi casa de vânătoare a acestuia, precum şi la reşedinţa din staţiunea prahoveană Buşteni a omului de afaceri.
Totodată, conform aceloraşi surse, percheziţii au loc şi la fostul domiciliu al lui Niculae, actual domiciliu al Adinei Elena Niculae, situat în sectorul 1 al Capitalei, dar şi la sediul social şi la punctul de lucru declarate de societatea Intervitt SRL, din Teleorman, la sediul social al societăţii Interagro din Bucureşti, sectorul 2, la punctul de lucru al societăţii Interagro din Zimnicea şi la sediul social al Interagro din Zimnicea.
Sursele citate menţionează că în dosar sunt cercetate "inginerii financiare" în care ar fi implicat omul de afaceri Ioan Niculae, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste două milioane de euro.
În această cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

 


Sursa foto: fanatik.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii