Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții ale procurorilor DIICOT la suspecți de trafic de persoane. Ce s-a stabilit în urma anchetei (document)

ro

25 Apr, 2018 11:12 1747 Marime text
În această dimineaţă, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Vâlcea au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, în municipiul Râmnicu Vâlcea și în orașul Călimănești, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tentativă la înșelaciune, fals informatic și instigare la fals informatic.
 
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în  cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2018  un număr de trei suspecţi au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane care a acționat în mod coordonat pe teritoriul României, al Italiei și al Franței, în scopul obținerii de beneficii financiare pe care și le-au însușit în cea mai mare parte, persoanelor vătămate revenindu-le sume de bani modice necesare subzistenței.
 
Persoanele exploatate au fost recrutate prin inducere în eroare, constrângere, abuz de autoritate și prin profitare de ascendentul moral pe care cei trei suspecți îl aveau asupra victimelor.
 
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că unul dintre membrii grupului infracţional, sprijinit de contabila unei societăți comerciale, a inserat date necorespunzătoare adevărului într-un sistem informatic referitoare la cuantumul salariului său în calitate de angajat al acestei societăți comerciale și a încercat să obțină un credit în suma de 60 000 de lei de la o unitate bancară de pe raza municipiului  Râmnicu Vâlcea.
 
Din activitatea infracțională, suspecţii au  obținut peste 250.000 de euro.
 
La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești vor fi aduse în vederea audierii un numîr de 15 persoane.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Frații Buzești.

 

”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” - au transmis procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii