Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patrupedul erou Bingo, demonstrație la sediul IPJ Constanța. Câinele a ajutat la prinderea tâlharului de la Valu lui Traian (galerie foto+video)

ro

15 Feb, 2019 15:41 3191 Marime text
În aceste momente, la sediul IPJ Constanța, patrupedul erou Bingo prezintă o scurtă demonstrație. Câinele a ajutat, în această noapte, la prinderea unui individ care a comis o faptă de tâlhărie calificată, în localitatea Valu lui Traian.

Patrupedul a fost luat acum 9 ani de la Sibiu. Bingo are 11 ani și a participat la numeroase misiuni.

Polițistul care se ocupă de Bingo este agent șef principal Ionel Sima, în vârstă de 47 de ani, care își sărbătorește ziua chiar astăzi.

Reamintim că, în această dimineață, în jurul orei 03:15, un bărbat, de 44 de ani, a sesizat polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Constanța despre faptul că, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, constând în ochelari, cabluri și dispozitive telefonice și un card de alimentare combustibil. În momentul surprinderii, persoana în cauză ar fi lovit victima, pentru a-și asigura scăparea, ulterior fugind.

La fața locului, s-a deplasat un specialist criminalist cu câinele de urmă, persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, fiind identificată.

Bingo l-a identificat pe tâlhar în aproximativ 30 minute.

Potrivit IPJ Constanța, pe numele bărbatului a fost emisă astăzi o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore.

Citește și: Tâlhărie în miez de noapte la Valu lui Traian, județul Constanța. Un bărbat a fost agresat și tâlhărit în propria casă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii