Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:53 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patrula Eco, la Liceul Teoretic George Călinescu

ro

30 May, 2012 21:16 1064 Marime text

La finalul acestei săptămîni, la Liceul Teoretic George Călinescu se încheie acţiunile dedicate proiectului Patrula Eco. În acesta sunt înscrişi 90 de elevi din clasele V-VIII , iar numele sub care aceştia au activat a fost Copii Schimbă Lumea. Implicaţi încă de la început ( luna decembrie 2011) , copiii au desfăşurat acţiuni de reciclare a deşeurilor şi de conştientizare a necesităţii protejării mediului . În plus, ei au fost antrenaţii în a analiza aspectele negative şi pozitive din jurul nostru, dăndu-şi seama natura nu este inepuizabilă, că nu putem dispune la infinit de darurile ei ; că tot ce se distruge în natură de către om are mai devreme sau mai târziu consecinţe grave . Observaţiile elevilor au fost inverntariate într-o agendă pe care fiecare a completat-o , pas cu pas . Astfel , elevii au avut ocazia să observe , de exemplu, că anumite persoane needucate şi iresponsabile aruncă gunoi pe stradă, că sunt prea puţine coşuri de gunoi pe străzi, sau se fură , cacurile din împrejurimile Constanţei sunt pline de gunoaie:sticle, pungi, pahare de plastic şi alte deşeuri nedegradabile, că nu se dau amenzi pentru cei care nu respectă curăţenia oraşului ori că unii lucrători de la salubrizare nu-şi fac datoria. Multe deşeuri din magazine (ambalaje), sunt aruncate pe străzi şi nu se sesizează nimeni, se fumează în faţa unor instituţii în care fumatul este interzis şi mucurile de ţigări sunt aruncate în faţa uşilor, după o petrecere la iarbă verde mulţi cetăţeni nu adună deşeurile pentru a le arunca la coş, iar în nenumărate locuri din Constanţa mai mult sau mai puţin vizibile, domnesc mormane de gunoaie, care deranjează enorm pe un om de bun simţ, indiferent dacă este localnic sau străin. Acest proiect a avut deci consecinţe la nivelul atitudinii copiilor , indiferenţa, nepăsarea, reavoinţa, egoismul, fiind înlocuite de iniţiativă, hotărâre, curaj, colaborare, munca în echipă, iar la nivelul unităţii şcolare , faptul că se selectează şi se reciclează deşeuri, că terenul din jurul şcolii a devenit câmp de lucru pentru iubitorii de natură şi de frumos, iar curăţenia, ordinea şi bunul gust, sunt primele impresii pe care şi le face o persoană care ne vizitează şcoala. Proiectul Patrula Eco se va derula şi în anul şcolar 2012/2013. Profesorii coordonatori Iulia Gîrbocea, Elena Crăcea, Ana Colţea şi Ofelia Ghiţă apreciază că anul şcolar viitor în acesta se vor implica şi mai mulţi elevi ai Liceului G. Călinescu Constanţa .

Ti-a placut articolul?

Comentarii