Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru agenţi de poliţie din IPJ Argeş sunt urmăriți penal. Iată motivul

ro

17 May, 2016 23:21 4298 Marime text
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie efectuează activități de urmărire penală faţă de 4 agenţi de poliţie din cadrul IPJ Argeş – Poliția municipiului Pitești - Biroul Rutier, pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual şi complicitate la fals intelectual.
 
În fapt, s-a reţinut că, în perioada august 2015 - aprilie 2016, agentul de poliţie R.B.C. a administrat o societate comercială, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu referitoare la incompatibilităţile stabilite de statutul poliţistului, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite. La data de 10.02.2016, R.B.C. nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în sensul că nu a dispus măsuri de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice comisă de către un conducător auto, ajutându-l pe colegul său de echipaj, O.G.A., să întocmească în fals procesul verbal de constatare și sancționare a acestei contravenții.
 
De asemenea, în zilele de 16.08.2015 și 18.10.2015, R.B.C. le-a cerut colegilor săi B.I.Ș. și B.R., care se aflau în timpul programului, să transporte cu autoutilitarele de serviciu doi șoferi angajați ai societății comerciale pe care R.B.C. o administra în fapt, până la ieșirea din mun. Pitești. Aici, cei doi agenți, folosindu-se de calitatea lor de polițiști rutieri, au oprit participanți la trafic cărora le-au cerut să-i „ia la ocazie” pe cei doi șoferi.
 
De precizat că agentului de poliție R.B.C., începând cu data de 16.05.2016, i-au încetat raporturile de serviciu, la cerere.
 
Astăzi, 17 mai, urmare a probatoriului administrat, procurorii din cadrul  Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpații R.B.C. și O.G.A. pentru o perioadă de 30 zile.
 
În cauză, am beneficiat de sprijin despecialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii