Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Păstrarea distanței față de reclamantă, față de domiciliul acesteia sau față de câinele de companie Constănțenii apelează din ce în ce mai des la ordine de protecție

ro

30 Apr, 2015 22:00 1798 Marime text
 
A fost denumită generic „violenţă domestică“, însă cele mai multe dintre femei cred că acest lucru implică doar agresarea fizică. Litera legii spune însă foarte clar că violenţa în familie presupune „orice act vătămător, fizic sau emoţional, care are loc între membrii unei familii“. Victimă poate fi şi un bărbat, însă aproape în totalitate, femeile sunt cele abuzate
 

„Până când moartea ne va despărți”. Jurămintele rostite în fața preotului, iubirea eternă se transformă deseori într-un coșmar pentru multe femei. Soțul mult visat ajunge după câțiva ani de conviețuire un bărbat care calcă în picioare tot: nevasta, copii, conveniențe sociale și legi.
 
Dacă în familia ta există cineva care te ameninţă sau este violent cu tine sau cu copiii tăi (este agresor), legea îţi poate da un ajutor: ordinul de protecţie. El este o hotărâre judecătorească prin care se iau măsuri urgente care să te protejeze pe tine şi pe copiii tăi.
 
Din ce în ce mai mulți constănțeni apelează la acest ordin prin care judecătorul poate decide să evacueze temporar agresorul din locuinţa familiei chiar dacă agresorul este proprietarul locuintei. De asemenea, poate decide să te întorci în locuinţa comună dacă ai plecat din cauza violenţelor, singură sau cu copiii. Judecătorul poate decide să separe spațiul din locuința comună pe care agresorul are dreptul să-l folosească (de exemplu o cameră) astfel încât acesta să nu vină în contact cu tine şi cu copiii, să oblige pe agresor să păstreze o distanţă minimă faţă de tine şi copii (de exemplu 50, 100, 200 de metri) şi faţă de casă, de serviciu şi de şcoala copiilor sau să interzică agresorului să se deplaseze în anumite localităţi sau zone pe care tu le frecventezi sau le vizitezi periodic.
 
Totodată, judecătorul poate decide să interzică agresorului orice contact cu tine, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod sau să încredinţeze copiii minori sau să stabilească reşedinţa acestora.
 
Instanţa mai poate dispune ca agresorul să plătească contravaloarea chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde stai cu copiii în cazul în care nu e posibil să rămâneţi în locuinţa familială sau ca agresorul să urmeze consiliere psihologică sau psihoterapie.
 
Spre exemplu, într-un caz de pe Judecătoria Constanța, instanța a dispus ca „pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 200 m faţă de reclamantă, faţă de domiciliul sau reşedinţa acesteia, faţă de locul de muncă al reclamantei, precum şi faţă de câinele de companie al familiei; - interzice pârâtului să contacteze reclamanta în orice mod, inclusiv telefonic sau prin corespondenţă; - obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică, recomandându-se totodată acestuia efectuarea unui tratament în scopul dezintoxicării, sens în care obligă pârâtul să se prezinte la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa – Secţia Clinică Psihiatrie pentru o evaluare psihoterapeutică şi să urmeze forma de psihoterapie şi tratamentul care va fi recomandat în urma evaluării psihoterapeutice, pe întreaga perioadă a valabilităţii ordinului”.
 
Un ordin de protecţie poate dura maximum 6 luni.
 
Ce se întâmplă dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie

Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.
 
Dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie, se apropie de tine sau te atacă pe tine sau pe copiii tăi, sună imediat la 112.
 
Poliția are îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea judecătorească şi să sesizeze organul de urmărire penală în cazul în care agresorul nu respectă ordinul de protecție.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii