Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parada militară naţională - 2015. Ce forţe şi tehnică militară participă de la Constanţa (documentar)

ro

30 Nov, 2015 05:49 3778 Marime text
Parada Militară Naţională din 1 Decembrie 2015 este organizată, în Bucureşti, cu prilejul împlinirii a 97 de ani de la Unirea tuturor românilor într-un singur stat. Evenimentul are loc în Piaţa Constituţiei, pentru că, Arcul de Triumf a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi reparaţii.

În dispozitiv vor intra blocuri de paradă, organizate pe detaşamente, cu trupe şi tehnică ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ale Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază. De asemenea, participă la parada de 1 Decembrie Asociaţia Tradiţia Militară, membră a  Uniunii Europene a Asociaţiilor Istorico-Militare.
Comandantul paradei este generalul-maior Adrian Tonea, locţiitorul şefului Statului Major General.
Generalului Tonea îi urmează purtătorul Drapelului de Luptă al Statului Major General şi purtătorii steagurilor de identificare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, al Comandamentului Logistic Întrunit şi al Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii.

De la Constanţa participă:

- un detaşament al Statelor Unite ale Americii compus din puşcaşi marini dislocaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu în cadrul Forţei de Rotaţie a Mării Negre (Black Sea Rotational Force). Aceştia fac parte din Batalionul 3 Regimentul 8, Baza Lejeune, Carolina de Nord. Detaşamentul militarilor participanţi este condus de căpitanul Jarrod Birney din Batalionul de Logistică de Luptă 6.
- Drapelul de Luptă al Forţelor Navale.
- Blocul de paradă al Marinei comandat de comandorul Marian Ciobotaru, comandantul secund al Fregatei „Regina Maria”.
- În blocul marinei primul detaşament este alcătuit din militari de la bordul navelor din subordinea Flotei şi este comandat de locotenent-comandorul Cosmin Ivan.
Militarii din acest detaşament au participat la misiuni în Marea Neagră, în teatrele de operaţii din Marea Mediterană, Golful Aden şi Oceanul Indian, îndeplinind în bune condiţii sarcinile primite în timpul Operaţiei BLACKSEAFOR, Operaţiei Active Endeavour sau Operaţiei Atalanta, împotriva pirateriei navale.
- Al doilea detaşament este constituit din infanterişti marini de la Batalionul 307 Infanterie Marină din Babadag, fiind comandat de maiorul Virgil Popescu.
Organizarea Batalionului 307 Infanterie Marină, mediul de acţiune şi specificul amfibiu al misiunilor infanteriştilor marini conferă acestei structuri, subordonată Flotilei Fluviale, un caracter de unicitate în Armata României.
- Detaşamentul studenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” este comandat de căpitan-comandorul Mircea Târhoacă.
Academia Navală continuă tradiţia Şcolii Speciale pentru Subofiţerii şi Ofiţerii din Corpul Flotilei, instituţie înfiinţată la data de 17 noiembrie 1872, acesta fiind prima structură de învăţământ românească destinată formării cadrelor de marină. De-a lungul celor 143 de ani de existenţă, academia şi-a demonstrat calitatea în domeniul formării de ofiţeri de marină, specialişti şi oameni de valoare în acelaşi timp.
Tehnică militară:
- Un elicopter IAR – 330 PUMA Naval, din dotarea Grupului de Elicoptere al Forţelor Navale.
- Forţele Navale mai sunt reprezentate la parada tehnicii din acest an de două ambarcaţiuni tip RIB, o ambarcaţiune rapidă FULGERUL şi o Instalaţie Mobilă de Lansare a Rachetelor, cu echipaje formate din militari ai Centrului de Scafandri, din infanterişti marini ai Batalionului 307 de Infanterie Marină şi din marinari ai Divizionului 150 Rachete Navale.
Comandantul detaşamentului de tehnică militară al Forţelor Navale este căpitan-comandorul Florin Rodeanu.
- Instalaţii Mobile de Lansare a Rachetelor ce fac parte din Secţia Rachete Navale a Divizionului 150 Rachete Navale din compunerea Flotei. Servesc la lansarea rachetelor cu aripi asupra navelor de suprafaţă inamice, asupra mijloacelor de desant şi a navelor de transport.
- Poliţia de Frontieră Române începe defilarea cu trei autospeciale Volkswagen Passat Variant destinate patrulării şi intervenţiei cu operativitate a poliţiştilor de frontieră în zonele de competenţă şi pe comunicaţiile adiacente.
Continuă cu trei autospeciale de patrulare Dacia Duster destinate intervenţiei şi patrulării atât în zonele rurale, cât şi în zonele cu relief deluros, autospeciale de intervenţie utilizate de Poliţia de Frontieră Română în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere.
Vor mai defila trei autospeciale de patrulare “Iveco Massif” destinate misiunilor operative de supraveghere şi intervenţie ce se desfăşoară în locurile greu accesibile, zone cu relief montan, drumuri neamenajate, mlaştini şi zăpadă.
Urmează trei autospeciale de supraveghere ARTEMIS pe şasiu Land Rover care oferă informaţii video în timp real, atât ziua cât şi noaptea, inclusiv coordonatele GPS ale elementelor infracţionale.
Defilarea continuă cu trei autospeciale pentru transportul câinilor de serviciu marca Mitsubishi L200. Acestea au rolul de a transporta câinii de serviciu de la padocurile special amenajate la locul de muncă, dar şi echipaje de intervenţie şi patrulare.
Autospecialele Volkswagen Transporter au rolul de a transporta poliţişti de frontieră atât către locurile unde îşi desfăşoară misiunile de patrulare, cât şi pentru intervenţia în zonele de frontieră.
Autovehiculele sunt urmate de o Ambarcaţiune Harpoon, tractată de autospeciala Dacia Duster. De pe ambarcaţiune vă salută multipla campioană olimpică la canotaj comisar şef de poliţie Liliana Gafencu. Ambarcaţiunea este utilizată în misiunile de intervenţie în zone greu accesibile, mlaştini, gheaţă spartă, poduri de gheaţă, ape mici din Delta Dunării, Fluviul Dunărea, Râul Prut.
Urmează două ambarcaţiuni de tip RR, tractate de autospecialele Dacia Duster. Ambarcaţiunile sunt destinate misiunilor de patrulare, acestea fiind dotate cu echipamente de vedere pe timp de noapte, echipamente de interceptare şi abordaj precum şi cu mijloace de avertizare acustice şi luminoase.
Poliţia de Frontieră Română îşi încheie defilarea cu şase ATV-uri care au rolul de a facilita accesul în zonele înguste, greu accesibile de pe frontieră, fiind dotate cu tracţiune integrală, troliu şi echipamente de telecomunicaţii.
sursa foto: ministerul apararii nationale facebook









 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii