Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Papa Francisc și Edward Snowden, favoriți la premiile Nobel

ro

05 Oct, 2014 21:12 1584 Marime text
Sezonul premiilor Nobel debutează mâine, cu cel pentru medicină, iar speculaţiile abundă deja pe seama viitorilor posibili laureaţi ai prestigiosului trofeu pentru pace, printre care se numără americanul Edward Snowden, papa Francisc şi pakistaneza Malala Yousafzai, transmite Mediafax.
 
Pentru premiul pentru pace, care va fi decernat pe 10 octombrie, au fost primite un număr record - 278 - de candidaturi. Deşi lista completă este secretă, anumite nume sunt dezvăluite de cei care le-au propus, precum cel al americanului Snowden, fost consultant în Agenţia de Securitate Naţională (National Security Agency/ NSA), care a dezvăluit amploarea supravegherii electronice pe care o coordonează Statele Unite.
 
În acest an, specialiștii l-au pus pe papa Francisc pe primul loc, în faţa lui Edward Snowden, despre care spune că ar fi un laureat controversat, deoarece "mulţi oameni continuă să îl vadă ca pe un trădător şi ca pe cineva care a încălcat legea".
 
Dacă cei cinci membri ai Comitetului Nobel s-ar pune de acord şi ar vota pentru premierea acestui disident american care şi-a găsit refugiu în Rusia, ei "ar sublinia independenţa" premiului, consideră Nobeliana.com, site-ul istoricilor norvegieni.
 
Alţii nu sunt de acord cu această părere. "Ar fi un act cu adevărat curajos", spune Robert Haardh, preşedintele Civil Right Defenders, un ONG suedez. "Dar dacă ne referim la trecut, nu pot să mi-l imaginez drept câştigător. E prea polemic, iar scandinavii sunt prea ataşaţi de Statele Unite", spune acesta.
 
Alte nume se aflau deja pe lista favoriţilor încă de anul trecut, precum Malala Yousafzai, militanta pentru dreptul la educaţie în vârstă de 17 ani, şi medicul Denis Mukwege, care tratează femeile violate în estul Republicii Democrate Congo.
 
Nobelul ar putea să se orienteze însă spre Rusia, prin premierea, de exemplu, a ziarului de opoziţie Novaya Gazeta (co-înfiinţată de Mihail Gorbaciov în 1993, cu banii primiţi odată cu Nobelul său), sau către Belarus, prin alegerea militantului pentru drepturile omului Ales Bialiaţki.
  
Sezonul premiilor Nobel debutează luni, 6 octombrie, odată cu atribuirea celui pentru medicină. Marţi, 7 octombrie, va fi anunţat Nobelul pentru fizică, iar premiul Nobel pentru chimie va fi decernat miercuri, 8 octombrie.
 
Potrivit tradiţiei, şi spre deosebire de celelalte premii, data la care va fi anunţat Nobelul pentru literatură va fi comunicată doar cu câteva zile înainte. De obicei, acest premiu este anunţat într-o joi. Premiul ar putea fi atribuit în acest an pe 9 octombrie.
 
Vineri, 10 octombrie, va fi anunţat laureatul premiului Nobel pentru pace. Premiul pentru economie, adeseori atribuit unor americani, este ultimul care va fi anunţat, luni, 13 octombrie.
 
Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.
 
Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii