Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pământul nu ştie matematică Un cutremur de peste 7 grade se poate produce oricând

ro

27 Oct, 2012 11:21 1846 Marime text

Seismologii avertizează că zona cea mai periculoasă seismic din România a acumulat foarte multă energie

Vrancea, epicentrul cutremurelor din România, se zguduie aproape în fiecare zi. Tremuratul des al pământului i-a determinat pe mulţi să se teamă că anul acesta sau în viitorul apropiat s-ar putea produce un mare cutremur. Specialiştii în seismologie nu se aventurează să facă predicţii, însă spun că o mişcare telurică de proporţiile celei din 4 martie 1977 poate avea loc chiar şi anul acesta.

„Este o zonă activă, acum este destul de încărcată tectonic. Este capabilă să producă şi cutremure mai mari de 7 grade pe scara Richter”, a explicat directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian.

„Pământul nu ştie matematică”

George Purcaru, şeful Comisiei Europene de Seismologie, a spus, în urmă cu ceva timp, că ţara noastră va fi lovită curând. „Chiar în 2012”, a declarat Purcaru, în exclusivitate pentru Evenimentul zilei, la sfârşitul anului trecut. La rândul lui, profesorul Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului pentru Fizică a Pământului, spune că un cutremur vrâncean cu magnitudinea cuprinsă între 6 şi 7.00 magnitudine pe scara Richter poate avea loc oricând, dar fără a produce pierderi de vieţi omeneşti.

Aşa au fost, de exemplu, cutremurele din 30 august 1986, 30 mai 1990, 31 mai 1990 şi 27 octombrie 2004. Mărmureanu a adăugat că este o mare diferenţă între cutremurele de suprafaţă, precum cele din Turcia sau Italia „unde plăcile tectonice alunecă una pe alta” şi cutremurele de adâncime, care au loc în Vrancea. „Pământul nu ştie matematică, geologie, fizica cutremurelor, teoria probabilităţilor şi nici ce înseamnă ciclicitate”, a precizat profesorul Mărmureanu. El s-a ferit să facă predicţii, însă a spus că următorul seism va fi de adâncime.

„În ultimii 300 de ani au avut loc şase mari cutremure de adâncime, soldate cu morţi şi mari pagube materiale. Între ele au fost seisme de suprafaţă. În `77 a fost de adâncime, iar în `86, de suprafaţă. Din studiile specialiştilor de până cum, reiese că urmează unul de adâncime”, a mai precizat Gheorghe Mărmureanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii