Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pădurarii au ieşit în stradă!

ro

26 Jan, 2016 11:11 1489 Marime text
Circa 2.500 de membri ai Asociaţiei Forestierilor din România protestează, în această dimineaţă, în Piata Victoriei, cerând revenirea la preţurile practicate pe piaţa lemnului înainte de 2016, precum şi renunţarea la clauzele abuzive şi obligaţiile existente în contractele pe care le semnează cei care cumpără sau vând masă lemnoasă în România.

Nicolae Țucunel, președintele Asociației Forestierilor din România (ASFOR), a declarat că forestierii din toată țara doresc atragerea atenției Guvernului pentru a interveni în deblocarea unei situații fără precedent și deosebit de gravă ce afectează atât agenții economici din exploatări forestiere, industrializarea lemnului, industria mobilei, industria construcțiilor, dar și pădurea însăși. Țucunel spune că activitatea economică din domeniul lemnului și zecile de mii de locuri de muncă din acest domeniu, majoritatea în domeniul rural, sunt puse în pericol de atitudinea dictatorială a RNP Romsilva.

„În ultimele luni, relația dintre RNP Romsilva și agenții economici din exploatări forestiere, industriade prelucrare a lemnului și industria mobilei a devenit foarte  tensionată ca urmare a modului dictatorial prin care RNP Romsilva impune în mod unilateral agenților economici condiții greu de suportat. RNP Romsilva nu respectă un act normativ în vigoare, respectiv HG nr.924/11.11.2015, prin care a fost aprobat Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din proprietatea publică a statului. Contractul cadru de furnizare masă lemnoasă conține clauze abuzive, unilateral stabilite, fără consultarea partenerilor comerciali. Propunerile formulate de aceștia către RNP Romsilva privind unele modificări nu au fost luate în considerare”, se arată într-un comunicat al asociației.

În mod eronat, Decizia nr.691/12.11.2015 privind stabilirea nivelului de piață a prețurilor de referință a fost fundamentată de RNP Romsilva pe nivelul prețurilor de adjudecare de la licitațiile desfășurate în perioada anterioară, neținând seama de recomandările autorităților competente ale statului, mai spun forestierii. În plus, începând cu acest an coaja lemnului de lucru a fost cuprinsă în volumul de masă lemnoasă licitat și plătită la aceeași valoare cu lemnul de lucru, deși prețul de referință al acesteia este de sute de ori mai mic.

Industriașii din domeniul forestier acuză faptul că „unii directori de Direcții Silvice județene exercită presiuni asupra agenților economici din exploatări forestiere sau desfășoară licitații fără respectarea legislației, pentru a determina agenții economici să oferteze, deși aceștia își dau seama că prețurile de pornire sunt nesustenabile”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii