Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Organe umane în corpul unor porci

ro

03 Jul, 2015 07:18 1870 Marime text
Experimente prin care se va încerca dezvoltarea în corpul unor porci a unor organe umane utilizabile pentru anumite transplanturi vor fi efectuate, începând din luna august, la Universitatea Stanford, sub conducerea japonezului Hiromitsu Nakauchi, profesor la această instituție de învățâmânt din SUA și la Universitatea din Tokyo, informează EFE joi, citând o știre publicată în ziarul nipon 'Nikkei'.  

Specialistul, care estimează că această metodă va putea servi în medicina regenerativă peste 5-10 ani, va folosi celule stem pluripotente induse (iPS), care au capacitatea de a se transforma în orice tip de țesut.

Într-o primă fază, celule iPS umane programate pentru a crea un anumit organ, de exemplu, țesut pancreatic, vor fi inoculate în embrioni de porc modificați în prealabil pentru a nu avea organul respectiv, pancreas în cazul dat. Embrionul va fi apoi implantat unei scroafe, iar cercetătorii speră ca, în final, să se nască un porc cu pancreas uman.

Hiromitsu Nakauchi a reușit deja un experiment în care un porc programat genetic să nu aibă pancreas s-a născut cu un pancreas generat prin folosirea de celule iPS. De acea dată, el a folosit celule iPS de la porc.

Potrivit cercetătorului japonez, pancreasul uman pe care intenționează să-l obțină nu va fi transplantat ca atare, urmând a fi transplantate doar celule izolate de pancreas, aceasta fiind o tehnică mai simplă. După ce sunt transplantate, aceste mici 'insule' de pancreas încep să producă insulina necesară pentru reglarea conținutului de glucide din sânge.

Experimente similare celor pe care le va începe Hiromitsu Nakauchi efectuează, tot în SUA, și un biochimist spaniol, Juan Carlos Izpisua, la Institutul Salk din La Jolla.  

Sursa text: agerpres.ro
Sursa foto: bzf.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii