Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:56 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordonanța de reținere a lui Radu Mazăre a expirat

ro

17 Mar, 2015 20:03 2273 Marime text
Mandatul de reținere emis pe numele primarului Radu Mazăre a expirat. Magistrații judecă la această oră dacă îi dau lui Mazăre arest preventiv pentru 30 de zile sau îl lasă liber să plece acasă.

Primarul municipiului Constanța, Radu Ștefan Mazăre, a fost reţinut pentru 24 de ore, luni seară, de procurorii DNA. Edilul-șef al Constanței a ieşit cu cătuşele la mâini din sediul Direcției Anticorupție, după ce a fost audiat câteva ore într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. Într-un comunicat DNA remis redacției după reținerea lui Radu Mazăre se arată că “Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe 24 de ore a primarului Radu Mazăre, pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese (două infracţiuni)”. De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauza, cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Citește și Oficial despre reţinerea lui Radu Mazăre. Sorin Strutinsky, vizat în dosar
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii