Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.97/2014. Ce s-a modificat în Regulamentul serviciului interior. Important de știut pentru toți militarii

ro

30 Aug, 2017 03:27 20295 Marime text
În Monitorul Oficial al României partea I numărul 695/28.VIII.2017, s-a publicat Ordinul nr. M.92 din 22 august 2017 pentru modificarea și completarea Regulamentului serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.97/2014.

Actul normativ al cărui text îl publicăm integral, este semnat de ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu

Redăm mai jos textul ordinului de ministru.
 
Având în vedere prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
pentru aplicarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Articolul I
Regulamentul serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.97/2014, cu modificările ulterioare, publicat* în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 13 octombrie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:
Notă
* Regulamentul serviciului interior, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.97/2014, a fost publicat, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 13 octombrie 2014.

1. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 5
Executarea serviciului interior este o atribuție de serviciu a personalului unității militare, afară de militarii pentru care actele normative specifice prevăd excepții de la executarea serviciului interior; atribuția executării serviciului interior se consemnează în fișele posturilor funcțiilor în care sunt încadrați cei selecționați.

2. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 7
Serviciul interior cuprinde următoarele categorii de servicii: serviciul de permanență, serviciul de continuitatea conducerii, serviciul operativ, serviciul de pază și serviciul de intervenție.
..................................................................................................
5. La capitolul II, titlul secțiunii a 5-a se modifică și va avea următorul cuprins:

Secţiunea a 5-a Examinarea medicală și asistența psihologică

6. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 32

(1) Examinarea medicală a personalului care urmează să execute serviciul interior se face de către medicul generalist/specialist sau, în absența acestuia, de către asistentul medical generalist, care sunt încadrați în formațiunea medicală a obiectivului militar ori la care este arondat obiectivul militar respectiv, după caz, cu respectarea normelor legale în vigoare.

(2) Examinarea medicală se efectuează lunar, conform unei programări a medicului șef al formațiunii medicale, sau ori de câte ori apar modificări ale stării de sănătate a personalului desemnat să execute serviciul interior, prezentarea acestuia pentru consultul medical fiind obligația ofițerului de serviciu/șefului de tură.

(3) Rezultatele examinării medicale se consemnează atât în documentele medicale ale formațiunii medicale, cât și în cele specifice serviciilor respective, utilizând sintagma «se admit(e) în serviciul...», care semnifică faptul că persoana respectivă este «aptă» sau «nu se admit(e) în serviciul...», care semnifică faptul că persoana respectivă este «inaptă», după caz.

(4) Examinarea medicală a personalului destinat pentru paza transporturilor militare se execută cu cel mult o zi înainte de începerea misiunii.

7. După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 32^1, cu următorul conținut:
Articolul 32^1

(1) La intrarea în serviciu, persoanele declarate apte pentru executarea serviciului interior în urma examinării medicale, efectuată conform reglementărilor în vigoare, sunt obligate să raporteze orice modificare a stării de sănătate către medicul/persoana calificată numită prin ordin de zi pe unitate sau, în lipsa acestora către șeful direct, care o declară «inapt temporar» și consemnează acest lucru în fișa pazei/intervenției.
(2) Personalul aflat în imediata vecinătate a persoanei a cărei stare de sănătate a condus la declararea acesteia «inapt temporar», în condițiile menționate la alin. (1), ia măsuri de prim ajutor și de evacuare către o formațiune medicală, corespunzătoare tipului de afecțiune cu respectarea procedurilor existente la nivelul unității militare respective.
(3) După terminarea tratamentului persoana respectivă poate fi declarată «aptă pentru serviciul interior» de către medicul obiectivului militar sau de către comisia de expertiză medico-militară a spitalului militar pe raza căruia își desfășoară activitatea unitatea militară respectivă.
..................................................................................................
Articolul II
Prezentul ordin se publică** în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Notă
** Ordinul se publică în extras, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii