Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Operaţiune de salvare în Masivul Bucegi. Două alpiniste au avut nevoie de ajutor

ro

09 Sep, 2018 15:40 1765 Marime text

Două alpiniste care escaladau peretele Văii Albe, din masivul Bucegi, au cerut ajutor salvamontiştilor, după ce au întâmpinat probleme pe traseul de întoarcere din cauza întunericului şi a ceţii.

''În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 00,45, două alpiniste anunţau prin SNUAU 112 că întâmpină probleme la retragerea din traseul Speranţelor din peretele Văii Albe, masivul Bucegi. Traseul are 14 lungimi de coardă şi grad de dificultate maxim, 6B, în alpinismul clasic, iar cele două alpiniste, după ce au parcurs 9 lungimi de coardă, sesizând că intră prea mult în noapte, au întrerupt ascensiunea şi au început să coboare în rapel. După ce au coborât 6 lungimi de coardă, din cauza întunericului şi ceţii nu au mai reuşit să găsească regruparea necesară pentru a monta o nouă linie de rapel, moment în care au anunţat evenimentul în sistemul de urgenţă. Mai mult decât atât, zona în care se aflau era surplombată şi alpinista care cobora în rapel se afla la distanţă mare de peretele de stâncă'', se arată într-o postare pe Facebook a Salvamont România.


Potrivit sursei citate, imediat la nivelul structurilor Salvamont din Valea Prahovei s-a constituit o celulă de comandă, formată din şeful formaţiei salvamont din Buşteni - Gigel Haiduc, şeful formaţiei din Sinaia - Nae Cojanu şi şeful Salvamont Prahova - Daniel Banu, care, în baza informaţiilor primite şi înţelegând turnura nefavorabilă pe care o poate lua evenimentul, a stabilit planul de acţiune.

Din fericire, alpinistele au fost recuperate.

Sursă: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii